PCNEWS

Cui te adresezi dacă întârzie o comandă online?

Pentru că luna decembrie este o perioadă încărcată atât pentru comercianții online, cât și pentru curieri, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) îi sfătuiește pe utilizatori ca, în cazul întârzierilor la livrarea unor bunuri comandate online, să se adreseze direct comercianților, care au obligația de a se asigura că produsele ajung, în termenul agreat, la clienții lor.

Cui te adresezi dacă întârzie o comandă online?

Achiziționarea online a unor bunuri reprezintă un contract încheiat prin mijloace de comunicație la distanță între comercianți și persoana care comandă. De regulă, prin acest contract, comercianții se angajează față de clienții lor să furnizeze produsele comandate într-un anumit termen.

Expedierea bunurilor achiziționate online se face în baza unor contracte de prestări de servicii poștale dintre comercianți (expeditori) și furnizorii de servicii poștale (firme de curierat, de exemplu). În acest caz, utilizatorii reprezintă o terță parte, respectiv destinatarii coletelor poștale, fără a avea o relație contractuală cu prestatorii de servicii poștale, ci doar cu acei comercianți online de la care au achiziționat produsele.

Dacă livrarea coletelor nu se încadrează în termenul precizat de site-ul de pe care au comandat produsele, utilizatorii se pot adresa comercianților online, care pot verifica stadiul expedierilor și îi pot solicita curierului livrarea coletelor.

în măsura în care site-ul comerciantului permite acest lucru, utilizatorii sunt sfătuiți să opteze pentru un serviciu poștal care le permite verificarea conținutului coletului la livrare, iar dacă observă eventuale deteriorări, să le semnaleze atât curierului (printr-un document încheiat la recepționarea coletului), cât și comerciantului sau să refuze primirea coletului. Chiar în lipsa unui astfel de serviciu, este bine ca utilizatorii să procedeze în același mod dacă observă că ambalajul coletului este deteriorat.

Ce, cum şi unde reclami dacă întârzie o comandă online?

În cazul în care comerciantul nu a soluționat amiabil reclamația ta referitoare la întârzierea comenzii, te poți adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor care poate verifica în ce măsură comerciantul a respectat legislația referitoare la executarea contractelor și aplica sancțiuni corespunzătoare.

În situația în care conținutul coletului este deteriorat și comerciantul refuză soluționarea amiabilă a sesizării tale, te poți adresa instanței de judecată competente. Chiar în situația în care deteriorarea coletului a survenit pe parcursul livrării coletului, doar instanța de judecată poate aprecia în ce măsură poate fi angajată răspunderea furnizorului de servicii poștale și îl poate obliga pe acesta la plata despăgubirilor aferente prejudiciului suferit în urma deteriorării.

Mai multe detalii despre serviciile poștale se găsesc în InfoCentrul ANCOM.

Exit mobile version