PCNEWS

Doneaza „O jucarie pentru un zambet”

La o luna de la lansare, campania „ O jucarie pentru un zambet” a strans deja peste 1500 de jucarii pentru copiii defavorizati. Organizata de Forum Film si organizatia Salvati Copiii cu prilejul lansarii in cinematografe a animatiei „Toy Story 3”, campania ii incurajeaza pe cei mici si cei mari deopotriva sa doneze o jucarie – noua sau folosita, dar in stare buna – copiilor mai putin norocosi, care nu au cu ce sa se joace.

Doritorii pot depune jucariile in urnele special amenajate din incinta cinematografelor Cinema City, Cityplex si Odeon din orasele Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Bacau, Pitesti, Constanta si Brasov. Jucariile astfel colectate vor ajunge la aproape 2.000 de copii cu situatii materiale modeste din intreaga tara, prin intermediul celor 18 centre regionale ale organizatiei „Salvati Copiii”.

Printre vedetele care sustin campania se numara Andreea Esca, Oana Cuzino, Dragos Bucur, Cabral, Ioana Ginghina, Roxana Ciuhulescu, Alina Chivulescu si Dana Rogoz. „Binele il putem face si noi, nu trebuie sa asteptam sa cada de sus. Sunt multi copii cu mai putin noroc, le putem aduce un zambet printr-un gest mic. Ar fi perfect daca i-ati implica si pe copiii vostri in demersul acesta, explicati-le ce vreti sa faceti si veti vedea ca vor decide ei la care dintre jucariile lor ar renunta. Doneaza o jucarie, fa cadou un zambet!”, a spus Cabral.

Productie Disney-Pixar, animatia „Toy Story 3” a avut premiera oficiala in Romania pe 18 iunie a.c., simultan cu lansarea la nivel international si ruleaza in varianta subtitrata si dublata in salile de cinema 3D si IMAX. Primul lung-metraj din seria „Toy Story” a fost lansat in 1995 si a intrat in istorie drept primul film de animatie realizat in intregime cu ajutorul computerului, fiind distins cu trei nominalizari la premiile Oscar si doua Globuri de Aur.

Campania continua pana la 31 iulie. Asa ca, daca aveti jucarii care nu va mai folosesc, stiti ce aveti de facut 🙂

Exit mobile version