PCNEWS

E-book-uri în școli

Tehnologia pătrunde în școlile din România. Elevii din următorii ani ar putea învăța după e-book-uri și nu după cărțile clasice. Pasul este deosebit de important pentru educația din România iar avantajele acestei tehnologii sunt enorme, mai ales dacă se va profita așa cum trebuie de ea.

Elevii vor putea stoca pe e-book manualele din întreg ciclul de învățământ, vor putea stoca temele și vor putea primi aprecierile profesorilor rapid fără a se deplasa. Conectate la un mediu cloud, e-book readerele pot îndeplini o mulțime de funcții. Spre exemplu, un exercițiu la matematică ar putea fi trimis tuturor elevilor din țară spre rezolvare, iar elevii vor putea să rezolve scriind cu stylusul pe eranul e-book readerului.

Manualele şcolare existente nu sunt bune. Ele sunt din 1996 – 1998 şi se retipăresc. O cheltuială inutilă de bani. De aceea, am venit cu un proiect, cu aceste e-book-uri, proiect pe care vom încerca să-l implementăm chiar din 2013. Pe acestea vor exista noile manuale. Sperăm ca până în luna martie să terminăm cu curriculum, iar din 2013 – 2014 să dăm unui număr cât mai mare de copii aceste e-book-uri, unde să aibă manualul în sistem electronic”, a declarat Stelian Fedorca, secretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei.

Exit mobile version