PCNEWS

Ecologia se impleteste cu economia

Politicile de protejare a mediului înconjurător sunt cu adevărat iubite de corporații atunci se împletesc cu economiile substanțiale. Specialiștii de la APC spun că , un server obişnuit este responsabil pentru emiterea a aproximativ 2.5 tone de dioxid de carbon anual, ceea ce înseamnă că fiecare două servere au acelaşi impact asupra mediului înconjurător ca un automobil.

Motivul în plus pentru migrarea centrelor de date către serverele din noua generație îl reprezintă economia la factura de energie electrică. Având în vedere că un server funcționează 24 de ore din 24, timp de un an, economiiile care e pot realiza sunt cu adevărat importante și depășesc cu ușurință costul echipamentului. Nu mai spunem că energia termică generată de un server în funcționare trebuie preluată de sistemul de climatizare al data center-ului fapt care determină o altă creștere a costurilor.

Cei mai mulți manageri analizează oportunitatea cumpărării de echipamente IT și prin prisma costului de utilizare în întreaga durată de funcționare. La fel ar trebui să procedeze și soferii aflați în căutarea unui automobil.

Aceasta este o modalitate de reducere a costurilor de întreținere ce se face printr-o investiție inițială mai mare. Spunea cineva că termenul “Green” vine de la culoarea dolarului american și nu se înșela deloc dat fiind că orice acțiune a firmelor mari este legată de profit și nu are absolut nicio legătură cu protejarea mediului. Așa că de fiecare dată când auziți termenul “Green” gândiți-vă la culoare bancnotei ce poartă imaginea domnului Benjamin Franklin.

Exit mobile version