Probleme apărute în aprovizionarea cu subansable și module electronice determină ASUS să mențină la un nivel redus producția modelului Transformer. Conform celor de la Netbook News, compania taiwaneză și furnizorii săi au nevoie de timp pentru a putea aduce producția la nivelul dorit.
Probleme au apărut și la alți furnizori, majoritatea cauzate de catastrofa din Japonia, care a perturbat producția în fabrici importante implicate în acest joc global. În momentul de față ASUS ar produce doar 10.000 de Eee PC-uri Transformer pe lună și dorește să crească această producție până la 300.000 de unități lunar.