PCNEWS

EMEA ASUS Business Summit: Noua strategie comercială și soluțiile pentru afaceri și educație

EMEA ASUS Business Summit 2023

EMEA ASUS Business Summit 2023

Reunind parteneri de afaceri din peste 35 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, cea de-a doua ediție a EMEA ASUS Business Summit, care a avut loc la începutul lunii mai la Malaga, în Spania, a reprezentat o oportunitate unică pentru partenerii diviziei ASUS Commercial de a descoperi cele mai recente tehnologii și soluțiile dedicate mediului de afaceri și educației. Evenimentul s-a concentrat în special pe productivitatea muncii hibride, soluțiile pentru sălile de clasă moderne, precum și pe angajamentele și obiectivele ASUS cu privire la sustenabilitate.

Subiectele abordate la ASUS Business Summit 2023

Prezentările ASUS au acoperit atât noutăți din zona hardware, cât și din zona soluțiilor, care includ, pe lângă software, și elemente de strategie pentru domenii cruciale precum cel al afacerilor și cel al educației.

ASUS ExpertBook B9  este primul laptop business din lume neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, cu o greutate redusă de 880 de grame. ASUS ExpertBook B9400 reprezintă produsul etalon în privința compensării emisiilor reziduale cu credite de carbon din natură, fiind primul laptop de business din lume neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon – depășind cu 66% standardele ENERGY STAR® privind eficiența energetică, reducând deșeurile prin adoptarea metalului PIR (reciclat post-industrial) și adoptând hârtia reciclată ecologic certificată FSC™ Mix. Pe lângă faptul că este ultra-ușor (880 de grame), ExpertBook B9400 are o grosime de numai 15 mm și oferă o autonomie de până la 16 ore și securitate de nivel „enterprise”.

ASUS ExpertBook B5 oferă putere portabilă pentru afaceri în mișcare, având o greutate de doar 1,4 kg (variabilă în funcție de configurație). Laptopul business convertibil de 16 inchi ASUS ExpertBook B5 OLED susține cu stil activitatea în mediul de afaceri. Are o carcasă prelucrată și finisată cu precizie, care împinge limita reducerii greutății și un panou OLED uimitor (opțional), pentru o flexibilitate maximă. ExpertBook B5 este pregătit pentru călătoriile de afaceri, având atât o autonomie uimitoare a bateriei pentru toată ziua, cât și tehnologii de ultimă generație pentru a îmbunătăți eficiența muncii în deplasare.

ASUS BR1402 este gândit pentru a deveni un aliat fiabil și flexibil, fiind proiectat pentru mediul educațional. Laptopul  beneficiază de o protecție rezistentă și robustă, pentru o priză fermă, rezistând la lovituri și alunecări accidentale, în timp ce designul modular permite întreținerea și actualizarea ușoară a componentelor cheie de către tehnicieni.

Sustenabilitatea a fost în centrul atenției 

Summit-ul a prezentat, de asemenea, angajamentul ASUS de a crea soluții inovatoare, care corespund obiectivelor și angajamentelor companiei privind sustenabilitatea.

„În calitate de lideri în industria tech, suntem încântați să găzduim cea de-a doua ediție a ASUS Business Summit și să le oferim partenerilor noștri comerciali prilejul de a se întâlni în cadrul unui astfel de eveniment, să învețe și să exploreze soluțiile noastre”, a declarat Madeleine Hung, Director General EMEA al diviziei ASUS Commercial. „Ne angajăm să sprijinim partenerii în dezvoltarea afacerilor, angajându-ne, în același timp, să respectăm pe deplin obiectivele noastre de sustenabilitate”.

ASUS a prezentat în cadrul ediției 2023 a Business Summit demersurile sale pentru sustenabilitate în patru domenii: economia circulară, acțiunile pentru climă, producția responsabilă și crearea de valoare.

În ceea ce privește economia circulară, ASUS a evidențiat abordarea sa privind întregul ciclu de viață, vizând sustenabilitatea în fiecare fază a ciclului de viață al produsului și sporindu-i competitivitatea.

Acțiunea ASUS privind schimbările climatice este ghidată de o foaie de parcurs clară către „net-zero” și de obiectivele științifice ASUS pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Compania s-a angajat să utilizeze 100% energie regenerabilă în operațiunile sale din Taiwan până în 2030 și în operațiunile globale până în 2035.

În plus, ASUS a recunoscut că eforturile individuale nu sunt suficiente și a promovat producția responsabilă în întregul său lanț de aprovizionare, aderând în calitate de membru cu drepturi depline la „Responsible Business Alliance” pentru a susține viziunea RBA și pentru a include performanța ESG a furnizorilor săi în deciziile de achiziție și în procesele de management.

În cele din urmă, în privința creării de valoare, ASUS a prezentat programul său de incluziune digitală, care include peste 20.000 de calculatoare pentru mai mult de 1.800 de organizații nonprofit începând din 2008. De asemenea, compania a înființat 500 de centre de învățare digitală în 39 de țări – cu viziunea de a elimina decalajul digital și de a crea oportunități egale pentru toți.

Organizarea acestui eveniment în sine nu a făcut excepție de la regulă, încadrându-se perfect în politica de sustenabilitate a companiei. ASUS Business Summit și-a selectat furnizorii în conformitate cu angajamentele sale și aproape toate materialele din cadrul acestui eveniment au fost alese cu materiale reciclabile sau care conțin componente reciclate, acordându-se o atenție deosebită vopselurilor și lacurilor ecologice.

 

Exit mobile version