PCNEWS

Evolio lansează X-BOARD, un gadget pentru transportul electric

Evolio anunță lansarea X-BOARD un gadget inteligent, rapid și distractiv care a înregistrat un succes remarcabil în toată lumea.
X-BOARD permite deplasarea prin simpla schimbare a centrului de echilibru, ceea ce îl face foarte ușor de folosit, de către oricine. Giroscopul interior și pedalele sensibile la presiune determină rapid direcția în care conducătorul vrea să se deplaseze, astfel încât mișcarea este cât se poate de firească.

„Tot mai mulți oameni sunt interesați de vehicule electrice, care beneficiază de multe avantaje, pe lângă faptul că sunt foarte cool. Pentru siguranța clienților noștri am luat măsuri stricte de control al calității și am utilizat baterii de cea mai buna calitate produse de Samsung. Am convingerea că piața dispozitivelor electrice are un potențial de creștere uriaș și vom continua să investim în acest segment de business până la finalul acestui an”, a declarat Liviu Nistoran, CEO & Founder.

Designul aerodinamic și giroscopul interior fac posibilă depășirea micilor denivelări sau a pantelor. Viteza se reglează automat în funcție de mișcarea celui care conduce vehiculul, în echilbru sau în plan înclinat, astfel încât deplasarea se face în condiții de siguranță în orice moment.

Echipat cu LED-uri și roți performante, gadgetul poate fi folosit atât în exterior cât și în interior, ziua sau noaptea. Bateria Samsung de 4.4 AH permite deplasarea cu o viteză de până la 12 km/oră, cu o autonomie de 15 km. Dispozitivul are nevoie de 2 ore pentru reîncărcarea completă a bateriei.

X-BOARD cântărește 13 kg și este disponibil în 3 versiuni de culoare, negru cu albastru, galben cu mov și galben cu albastru.
X-BOARD va fi disponibil în rețelele specializate începând cu data de 11 Aprilie la prețul recomandat de vânzare de 1999 lei.

Gadgetul este disponibil în regim de precomandă la prețul promoțional de 1499 lei, pe 16 martie, în limita a 100 de bucăți.

Evolio X-Board

Exit mobile version