Companiile care își au sediile prin cladiri unde semnalul 3G nu este tocmai satisfăcător pot opta pentru Extra Signal.
Soluţia Extra Signal, având la bază tehnologia Femtocell, creează o celulă 3G/3G+ în interiorul clădirii, funcţionând ca o mini-antenă proprie, ce difuzează semnalul în locaţia respectivă, îmbunătăţind acoperirea şi calitatea serviciilor de voce şi date mobile. Pentru a beneficia de aceste avantaje, este necesară conectarea echipamentului Extra Signal la linia de internet fix existentă în clădire şi utilizarea echipamentelor 3G/3G+ (telefoane mobile, smartphone-uri, tablete sau laptop-uri cu modem-uri sau routere 3G/3G+).
Echipamentul acoperă până la 800 de metri pătraţi – spaţiu deschis – şi permite până la 16 apeluri de voce simultan şi o viteză de internet de până la 7,2 Mbps.
Soluţia Extra Signal poate fi achiziţionată cu 500 de euro (fără TVA).