PCNEWS

Flamingo International ţinteşte o creştere de 50% a vânzărilor de console

Flamingo International îşi propune pentru anul acesta o creştere de 50% a vânzărilor de console în toate magazinele Flanco, Flanco World şi Flamingo Computers, pe fondul creşterii numărului de solicitări pentru această categorie de produse.

Retailerul se aşteaptă ca vânzările de console PlayStation să deţină în continuare cea mai mare pondere, cu o cotă de aproximativ 95%.

Creşterea vânzărilor pe segmentul de console, estimată pentru 2008, este rezultatul firesc al evoluţiei pieţei de gaming din România, ca urmare a alinierii acesteia la tendinţele internaţionale. Astfel, dacă anul trecut consolele au înregistrat un vârf al vânzărilor în ultimele luni ale anului, anul acesta ne aşteptăm să înregistrăm un volum important al vânzărilor de console pe tot parcursul anului. Pe fondul acestor estimări, ne propunem ca anul acesta să atingem o cotă de 40% pe segmentul de console din România”, declară Jiri Rizek, CEO Flamingo International.

În 2007, Flamingo International a vândut 2.000 de console Sony PlayStation 3, 3.500 de console PlayStation Portable, 10.000 console PlayStation 2 şi aproximativ 400 de unități Nitendo Wii, atingând o cotă de piață de 30% pe segmentul de console de jocuri din România.

Pe categoria de jocuri pentru console, Flamingo International a raportat vânzări de aproximativ 40.000 unităţi de jocuri, acestea contribuind cu 55% la valoarea totală a vânzărilor realizate de către retailer pe segmentul de jocuri în 2007. Printre cele mai vândute jocuri pentru console în reţelele magazinelor Flanco, Flanco World şi Flamingo Computers au fost God of War 2 pe PS2, Gran Tourismo 4 pe PS2 şi Soul Calibur III pe PS2.

Flamingo International estimează că, anul acesta, piaţa de console pentru jocuri va creşte cu 50% faţă de 2007, urmând să atingă valoarea de 11 milioane de euro până la finalul acestui an.

Exit mobile version