PCNEWS

Flanco are un nou Director

Flanco are un nou Director General. Violetei Luca îl înlocuiește pe Adrian Olteanu. El a preluat funcția de CEO al Flanco în 2009, odată cu declanșarea procedurii de insolvență, anterior ocupând funcțiile de Chief Operations Officer și Deputy CEO.

Flanco, cel mai eficient retailer electro IT, anunță numirea Violetei Luca în funcția de CEO al companiei, poziție deţinută până în prezent de către Adrian Olteanu. Numirea Violetei Luca vine la scurt timp după promovarea sa în funcţia de Deputy CEO.

“Adrian Olteanu este liderul care a revoluţionat retailul electro IT în ultimii ani, iar fără el, Flanco nu ar mai fi existat astăzi. Îl apreciez foarte mult ca manager şi ca prieten şi sunt convins că va avea succes în noile proiecte, fiindcă este omul care mută munţii din loc.”, a declarat Iulian Stanciu, acționarul Flanco. “Retailul este în continuă schimbare, iar Flanco este, din acest punct de vedere, cea mai agilă companie, având capacitatea să inoveze în mod constant. Violeta are expertiza şi motivaţia necesară pentru a conduce compania spre noi standarde de performanţă.”, a continuat Iulian Stanciu.

“Închei astăzi o călătorie de aproape zece ani în care prin pasiunea și curajul de a schimba permanent lucrurile, am realizat un nou model de eficiență în retail. Am avut șansa de a lucra cu oameni minunați cărora le mulțumesc pentru că au fost alături de mine. Voi rămâne cel mai înfocat suporter și prieten Flanco”, a declarat Adrian Olteanu.

Adrian Olteanu este artizanul singurei reorganizări de succes a unei companii mari din România. El a preluat funcția de CEO al Flanco în 2009, odată cu declanșarea procedurii de insolvență, anterior ocupând funcțiile de Chief Operations Officer și Deputy CEO. Realizările lui Adrian Olteanu în cele 30 luni de mandat ca CEO sunt unice și spectaculoase în același timp datorită dimensiunii rezultatelor – Flanco a ieșit din insolvență după numai 10 luni de la declanșarea procedurii, cifra de afaceri s-a dublat, cota de piață a crescut de mai mult de trei ori, iar pierderile semnificative din trecut au fost transformate în profit. Adrian Olteanu a construit de la zero o puternică echipă de management și a reușit atragerea în acționariatul companiei a celui mai puternic investitor din electroIT – Iulian Stanciu. Adrian Olteanu are 32 de ani și a activat în cadrul Flanco timp de 10 ani.

“Când am acceptat provocarea de a mă alătura Flanco, am pariat pe o echipă tânără şi extrem de ambiţioasă. La un an de la acel moment, contez pe spiritul întreprinzător şi competitiv al colegilor mei, având ca prioritate îmbunătăţirea permanentă a experienţei de cumpărare pentru clienţii Flanco, dar şi a parametrilor de profitabilitate și eficiență.”, a declarat Violeta Luca, CEO Flanco.

Violeta Luca, unul dintre cei mai apreciați executivi din industrie, s-a alăturat managementului Flanco în august 2011, în funcţia de Marketing Director. Anterior Flanco, Violeta Luca a lucrat pentru 8 ani în cadrul Whirlpool România, ocupand începând cu iunie 2007 funcţia de Director Comercial. Absolventă a Academiei de Studii Economice din București, precum şi a numeroase cursuri de management, Violeta Luca are o experiență de 10 ani în domeniul electroIT.
În 2012, afacerile Flanco s-au oncentrat pe creşterea calităţii serviciilor oferite clienţilor şi pe îmbunătăţirea eficienţei operaţionale. În perspectivă, Flanco îşi propune consolidarea poziţiei pe piaţă, prin creşterea preferinţei în rândul consumatorilor pentru brand.

În 2011, compania a înregistrat afaceri de 110 milioane de euro și profit operaţional de 3,5 milioane euro. Echipa Flanco numără peste 800 angajaţi şi operează o suprafaţă comercială de 43.000 mp.

Violeta Luca – CEOFlanco

Exit mobile version