IBM bifează un nou succes pe piața supercalculatoarelor. Laboratorul Naţional Argonne, ce aparţine Departamentului Energetic (DOE) din Statele Unite, va folosi supercomputerul IBM Blue Gene de ultimă generaţie. Supercomputerul IBM Blue Gene/Q cu o capacitate de 10 petaflopi, denumit „Mira”, va fi operaţional în 2012 şi va fi disponibil cercetătorilor de la laboratoarele de cercetare din domeniul industrial, academic şi guvernamental de pe tot globul.
Supercomputerul instalat în momentul de faţă la Argonne, Intrepid, este un sistem IBM Blue Gene/P ce este capabil să efectueze peste 500 de trilioane de instrucţiuni pe secundă. Mira va fi de 20 de ori mai rapid, şi va fi capabil să efectueze 10 cvadrilioane (1024) instrucţiuni pe secundă.