Prăjiturile proaspete ajung vara aceasta în mâna celor care își doresc un telefon cu funcții atractive și ecran de mari dimensiuni. Terminalul anunțat în luna martie a acestui an încorporează majoritatea funcțiilor ce conturează un smartphone. Camera foto de 2 megapixeli, accelerometrul, slotul pentru cardul microSD de până la 16GB și posibilitatea de a rula clipuri sunt doar câteva din caracteristicile sale.
Display-ul tactil, cu diagonala de 3 inci, înlesnește accesul la reţelele sociale Facebook şi Twitter, utilizatorul fiind răsfățat cu imagini la rezoluție 240×400 pixeli.
LG GS290 este disponibil prin rețeaua Vodafone la prețul de 39 euro în condițiile în care optați pentru un abonament pe o perioadă de 2 ani.