PCNEWS

Liceenii români au participat la prima Competiție Națională de programare Java pentru liceu

Girls Programming Camp

Prima ediție a competiției naționale de programare Java “Programează în Greenfoot” sponsorizată de Oracle Academy și organizată de Asociația ADFABER în cadrul Proiectului Kids in Tech, și-a desemnat medaliații.

Competiția Java – Programează în Greenfoot pentru liceu i-a ajutat pe elevi să își extindă cunoștințele dobândite în programarea Java, prin intermediul platformei Greenfoot, iar rezultatele au fost spectaculoase.

Elevi din toată Romania au putut să învețe cel mai folosit limbaj de programare din lume – Java – având ocazia apoi, prin această competiție, să testeze și să valideze ce au studiat, dar mai ales să fie recunoscuți pentru efortul lor. Cu ajutorul platformei Greenfoot este facilitată dezvoltarea profesională a elevilor ce pot evolua spre crearea unor proiecte mai complexe.

Peste 200 de echipe formate din 2 elevi si un mentor au creat jocuri video și povești educative de o complexitate formidabilă, practicând programarea orientată pe obiect la cel mai înalt nivel.

Greenfoot este un mediu inovativ 2D ce reprezintă a doua treaptă de expunere a elevilor la programarea orientată spre obiecte, după Alice. Cu ajutorul platformei Greenfoot, elevii pot crea “actori” ce trăiesc in “lumi” pentru a realiza apoi jocuri, simulări și alte programe grafice. Personajele sunt programate în cod standard Java, oferind o combinație între experiența în programare tradițională (bazată pe text) și execuția vizuală, interfața fiind simplă și ușor de folosit.
Concursul a fost realizat în cadrul Kids in Tech – platforma educațională lansată de ADFABER – ce oferă companiilor IT posibilitatea de a se implica direct în dezvoltarea competențelor digitale necesare în piața muncii.

“Ne așteptam la un număr de 60 de echipe participante însă numărul acestora a depășit 300. Suntem mândri de acești tineri care arată prin aceste proiecte că ei sunt stăpânii propriului lor viitor. Le suntem recunoscători profesorilor care i-au îndrumat și îi susțin în demersul lor de a transforma lumea prin tehnologie.”, a declarat Alin Chiriac, Founder & CEO ADFABER.

Fiecare echipă participantă a fost formată din doi elevi și un profesor coordonator. Echipele au avut posibilitatea de a se înscrie în concurs cu un joc sau software educațional realizat cu ajutorul platformei Greenfoot. Fiecare proiect înscris pentru concurs a trebuit să conțină o prezentare a acestuia și arhiva cu jocul sau software-ul educațional creat. La competiție au fost înscrise 318 echipe și au fost acordate 3 premii și trei mențiuni onorifice câștigătorilor desemnați.

De la jocuri-labirint până la aplicații educaționale pentru învățarea unei limbi străine, elevii ne-au impresionat cu proiectele lor inovative. Câstigătoarea concursului a fost echipa Blackout (formată din Ciaușu Nicoleta si Corneanu Nicoleta, prof. Coord Prus Paul) din cadrul Colegiului National “Gh. M. Murgoci”, Brăila. Fetele au realizat un joc complex, contra timp, unde trebuie să aduni nestemate într-un labirint întunecat. Pe al doilea loc s-a clasat proiectul “Chemistry with Cheddar” (Ciocan Maria si Aur Delia Gabriela, Prof. coord Anca Leuciuc, Colegiul National de Informatica “Tudor Vianu”, Bucuresti) unde șoricelul Cheddar te ajută să înțelegi recțiile chimice iar locul al treilea a fost ocupat de proiectul “Virtual English” (Soare Dorin-Madalin si Ardeleanu Stefan, Prof. coord. Draghia Emese, Liceul Teoretic “Alexandru Marghiloman”, Buzau), un joc interactiv unde poți învăța limba engleză cu imagini și sunete.

Exit mobile version