PCNEWS

Nikon D810 vine cu o rezoluție mai mare

SKIN, unic importator Nikon in Romania, anunta astazi aparatul DSLR Nikon D810. Modelul complet reproiectat D810 isi depaseste predecesorul, stabilind un nou standard pentru fotografierea la rezolutii ridicate. Senzorul nou in format FX, intervalul ISO foarte larg si procesorul de imagine EXPEED 4 ale acestuia asigura o calitate superioara a imaginii pe intregul interval de sensibilitati.

Senzorul cu totul nou al aparatului foto, in format FX, ofera nu mai putin de 36,3 megapixeli si este proiectat fara filtru optic low-pass, pentru a oferi cele mai fine detalii ale imaginilor, atat in fotografii, cat si in filme. In premiera pentru un DSLR, intervalul standard ISO al modelului D810 incepe de la ISO 64 si ajunge pana la ISO 12800, avand posibilitatea sa il extindeti de la 32 pana la 51200 (echivalent ISO). Fiind echipat cu sistemul de procesare a imaginii EXPEED 4, care este utilizat si la varful de gama D4S, performanta generala a modelului D810 se imbunatateste semnificativ.

Vitezele mai mari de fotografiere continua si sistemul AF de top Multi-CAM 3500FX cu 51 de puncte permit obtinerea unor imagini la cadente de pana la 5 fps. In plus, aparatul foto poate fotografia imagini de 15,3 MP la cadente de pana la 7 fps in mod de decupare DX. Un nou mecanism dedicat obturatorului/camerei oglinzii reduce vibratiile si asigura o imagine stabila in vizor, cu intreruperi minime in timpul fotografierii la viteza ridicata. O alta noutate este obturatorul electronic cu perdea frontala, care minimizeaza vibratiile interne si reduce riscul aparitiei efectului de micro-estompare in detaliile subtile. Pentru a facilita transferul mai rapid al imaginilor, precum si o derulare mai cursiva a operatiilor de editare, formatul de fisier RAW de dimensiune S de la Nikon genereaza fisiere Nikon NEF necomprimate, pe 12 biti, cu gradatii bogate.

Nikon D810

Nikon D810 inregistreaza filme Full HD (1080p) la cadente de cadre de 50p/60p, reducand in mod considerabil zgomotul, efectul moire si culorile false. Aparatul foto ofera doua formate de decupare pentru senzor, FX si DX, precum si o iesire HDMI necomprimata, plus inregistrarea simultana a segmentelor de rezolutie completa in aparatul foto si pe un dispozitiv de inregistrare extern. Noul mod „Zebra” va indica pe monitorul aparatului foto locurile exacte unde apar zone luminoase fara detalii.

Exit mobile version