PCNEWS

nJoy lansează seria UPS Balder

nJoy lansează o nouă serie, numită Balder, pentru protecția resurselor electronice de IT și echipamentelor din mediu comercial și industrial. Această conține UPS de tip online, cu dublă conversie în 2 capacități: Balder 6000 cu 6kVA (6000 W) și Balder 10000 cu 10kVA (10000 W).

nJoy UPS Seria Balder

nJoy UPS Seria Balder

Echipamentele IT critice, cât și alte echipamente electronice industriale au nevoie de protecție electrică suplimentară pentru a nu fi afectate de fluctuații de tensiune sau pene de curent. Toate acțiunile care depind de aceste echipamente pot fi sistate pe o perioadă nedeterminată sau se pot pierde date și informații importante pentru companie.

Seria Balder se potrivește în centre de date, servere, sisteme tehnice, sisteme IT complexe, echipamente telecom, echipamente bancare, echipamente medicale și de laborator și orice alte aplicații comerciale și industriale.
UPS-ul Balder este o componentă centrală într-o arhitectură bine construită de protecție a echipamentelor electronice. În mediile business această protecție devine vitală.

Beneficiile oferite de seria Balder sunt:

UPS puternic, online, cu dublă conversie care intervine eficient intre „zgomotul” de pe rețeaua electrică și echipamentele conectate la el. Convertește curentul de intrare alternativ în curent continuu în blocul redresor și apoi din curent continuu înapoi în curent alternativ în blocul invertor. Ca urmare a acestei duble conversii, gradul de protecție pentru sarcină este absolut.

Timp de back-up adițional pentru a trece de perioadele în care curentul electric prezintă anomalii de frecvență și timp necesar pentru a salva datele și opri în siguranță orice fel de sistem tehnic în cazul unei pene de curent extinsă.
Dubla-conversie cu nivel de eficiență 95% este cel mai înalt nivel de apărare și alegerea standard pentru sistemele critice din aplicațiile industriale și comerciale unde curentul electric este deficitar.

Randament de putere crescut dată de capacitățile oferite de 6 kVA sau 10 kVA pentru consumatorii mari care au nevoie de energie stabilă.
Pentru a suplimenta rezerva de energie a UPS-ului Balder, nJoy a creat special pentru acesta un cabinet de baterii, Balder Battery Pack, disponibil în variantele de 2U și 3U pentru a acoperi necesitățile variate ale consumatorilor. Cabinetul de baterii poate fi utilizat în mod standard (un cabinet de baterii la un UPS) sau pot fi folosite mai multe cabinete interconectate.

Seria Balder este disponibilă din data de 6 decembrie 2016 la prețul recomandat de 2,899.90 RON pentru Balder 6000 și 4,149.90 RON pentru Balder 10000.
Cabinetul de baterii Balder Battery Pack are prețul de 2,059.90 RON pentru cabinetul de baterii de 2U și 2,599.90 RON pentru cabinetul de baterii de 3U.
Seria Balder cât și cabinetul de baterii Balder Battery Pack beneficiază de Garanția Pick-up & Return a producătorului.

Exit mobile version