PCNEWS

Nokia introduce un nou portofoliu de terminale sub deviza „Love it. Trust it. Keep it.”

Nokia „Love it. Trust it. Keep it.”

Brandul finlandez de telefoane mobile HMD Global introduce șase noi terminale Nokia în Europa care fac parte din trei categorii distincte, extinde gama de accesorii audio și încurajează consumatorii să își păstreze telefoanele pentru mai mult timp

Gama de top, Nokia seria X, gama intermediară, seria G și gama entry-level, seria C, oferă experiența de calitate pe care consumatorii o așteaptă de la compania europeană producătoare de telefoane mobile. Produsele sunt concepute pentru a fi rezistente la interior și la exterior datorită securității de vârf din industriei, durabilității superioare și promisiunii de a oferi cele mai noi opțiuni software, astfel încât telefonul să poată fi păstrat mai mult timp.

Seria X se lansează cu Nokia X20 și Nokia X10

Nokia X20 și Nokia X10 fac parte din gama de vârf din noul portofoliu. Depășind limitele gamei de mijloc, aceste smartphone-uri oferă experiențe și calitate mult peste prețul lor. Ambele folosesc cea mai recentă platformă mobilă Qualcomm Snapdragon 480 5G care oferă performanțe la nivel înalt și acoperire 5G la nivel globali.

Terminalele Nokia sunt construite pentru a trece testul timpului, datorită durabilității și longevității lor caracteristice. Rezistența la nivel de hardware este dublată de trei ani de actualizări de securitate și de software, gândite pentru a încuraja consumul durabil, pentru a extinde ciclul de viață al produsului și pentru a reduce deșeurile electronice.

Terminalele vin cu interfața Android One și beneficiază de sistemul de operare Android 11 direct din cutie. Renumitele lentile ZEISS Optics și soluțiile inovatoare de AI se află în centrul opțiunilor de imagine impresionant de versatile.

Cu un ecran lat de 6,67″ Full HD în format punch-hole, tot conținutul va fi livrat pe un ecran clar și atrăgător. Ambele dispozitive au o rezistență la stropire de nivelul IP52, iar X10 și X20 vor beneficia și de sistemul de răcire Vapor, o inovație de top care ajută la menținerea dispozitivelor la o temperatură corectă în timpul momentelor de solicitare continua, cum ar fi jucarea anumitor jocuri.

Nokia X20 și Nokia X10 vin, de asemenea, cu o garanție extinsă de trei ani de actualizări de software (depășind standardul în industrie la nivel de actualizări de software) și sunt comercializate cu o carcasă 100% biodegradabilă prin compost – concepută pentru a putea fi scăpată pe jos fără grijă, dar și ușor asimilată de sol – astfel încât să poată fi păstrat și utilizat pentru mai mult timp.

Încărcătorul și căștile nu mai sunt incluse în cutiile terminalelor, ajutând astfel la reducerea celor 12.000 tone de deșeuri electronice generate de încărcătoarele de telefoane mobile din Uniunea Europeanăiii.

Dacă este necesar, încărcătoarele pot fi achiziționate de pe Nokia.com. Suma strânsă va fi donată către CLEAR RIVERS, organizație caritabilă care luptă pentru eliminarea deșeurilor de plastic din canalele navigabile internaționale.

Nokia X20 vine cu o cameră frontală impresionantă de 32MP și o cameră quad principală de 64MP. Noua funcție Dual Sight va activa simultan două camere, astfel încât un moment să poată fi surprins din mai multe laturi sau unghiuri. Acesta poate fi îmbunătățit cu o serie de opțiuni de watermarking.

Aducând o valoare excepțională gamei, Nokia X10 îi va mulțumi pe cei cu bugete sub 1.350 RON. Camera quad de 48MP cu mod cinematic este îmbunătățită cu o suită de instrumente de editare profesională, astfel încât să poată fi personalizat, stilizat și partajat un conținut remarcabil care să îi inspire pe cei din jur.

Seria G se lansează cu Nokia G20 și Nokia G10

Seria G reprezintă echilibrul perfect al satisfacerii nevoilor zilnice printr-o tehnologie simplă de rezolvare a problemelor. Ambele telefoane din gama G dispun de o durată de viață de până la trei zile a baterieiiv – cea mai extinsă de până acum pentru un smartphone Nokia. Nokia G20 este susținut de promisiunea Android, disponibilă pe toate smartphone-urile Nokia.

Aceasta presupune trei ani de actualizări lunare de securitate, pentru a vă menține datele cât mai sigure, și doi ani de actualizări ale sistemului de operare. Primii membri se alătură seriei G cu longevitatea caracteristică, un nou nivel de securitate datorită deblocării faciale și amprentei laterale, precum și un afișaj impresionant de 6,5” de tip „teardrop”, cu un plus de luminozitate la îndemână.

Nokia G20 este un studio creativ portabil care încape într-o palmă. Cu o cameră uimitoare de 48MP, spațiu de stocare amplu și sunet surround OZO imersiv, pot fi surprinse și apoi retrăite momentele memorabile în toată splendoarea lor.

Nokia G10 are o cameră principală triplă și posibilități avansate de a surprinde imagini prin moduri de fotografiere îmbunătățite prin AI, astfel încât amintirile să fie perfect păstrate chiar și prin setări dificile pentru lumină slabă.

Seria C include Nokia C20 și Nokia C10

Seria C aduce o valoare uimitoare și face ca tehnologia smartphone-urilor de înaltă calitate să fie accesibilă tuturor. Cele mai recente completări la gama populară prezintă caracteristici mult iubite, cum ar fi ecranul HD de 6,5”, la prețuri uimitoare.

Acestea beneficiază de Android 11 (ediția Go), adăugând viteze cu până la 20% mai mari și caracteristici de securitate îmbunătățite, precum și durabilitatea smartphone-ului Nokia cu actualizări trimestriale de securitate timp de doi ani.

Nokia C20 este un smartphone de o valoare deosebit de ridicată, care beneficiază de funcții remarcabile ce includ blițul LED pe ambele fețe ale terminalului pentru a surprinde acele momente speciale chiar și într-un mediu cu lumină slabă.

Nokia C10 este cel mai accesibil dispozitiv din noul portofoliu. Cu o calitate superioară a construcției și un design nordic elegant, acesta se alătură portofoliului ca rezultat al testării riguroase. Carcasa ergonomică cu finisaj din micro-textură confirmă faptul că este construit pentru a trece testul timpului.

HMD Mobile construiește pe succesul HMD Connect

Este anunțată și noua rețea mobilă marca HMD Global, HMD Mobile, ce oferă simplitate și valoare clienților ce achiziționează terminale Nokia. Intrând pe prima sa piață ca operator independent de rețea virtuală mobilă (MVNO), HMD Mobile continuă succesul soluției globale de roaming a brand-ului, HMD Connect, care a fost lansată în martie 2020. Noul serviciu este lansat în Marea Britanie luna aceasta, având în plan o lansare globală etapizată.

Gama de accesorii audio Nokia se extinde prin Nokia Lite Earbuds

Nokia Lite Earbuds dispun de comenzi tactile ușor de învățat pentru muzică, asistent vocal și apeluri și sunt disponibile începând de astăzi la nivel global. Respectând designul premium și durata impresionantă de viață a bateriei telefoanelor Nokia, carcasa de buzunar va suporta aproximativ șase încărcări suplimentare pentru căștile de încrederev, care reprezintă echivalentul a 36 de ore de redare impecabilă, o durată aproape dublă față de standardul industriei.

Prețuri și disponibilitate

Nokia X20 va fi disponibil în România începând din luna iulie, în opțiunile de culori Midnight Sun și Nordic Blue, la prețul mediu recomandat de 1599 RON, și va avea configurația de 6/128GB.

Nokia X10 va fi disponibil în România începând din luna iunie, în opțiunile de culori June in Forest și Snow, la prețul mediu recomandat de 1349 RON, și va avea configurația de 4/128GB.

Nokia G20 va fi disponibil în România începând din luna mai, în opțiunile de culori Night și Glacier, la prețul mediu recomandat de 769 RON, și va avea configurația de 4/64GB.

Nokia G10 va fi disponibil în România începând din luna mai, în opțiunile de culori Night și Dusk, la prețul mediu recomandat de 629 RON, și va avea configurația de 3/32GB.

Nokia C20 nu va fi disponibil în România în această etapă.

Nokia C10 nu va fi disponibil în România în această etapă.

Nokia Lite Earbuds (BH205) vor fi disponibile în România în opțiunile de culori Polar Sea și Charcoal, la prețul mediu recomandat de 225 RON.

HMD Mobile se lansează în Marea Britanie la sfârșitul lunii aprilie, iar lansarea globală este planificată în perioada următoare.

 

Exit mobile version