PCNEWS

NVIDIA lansează un nou driver Game Ready

NVIDIA GeForce GTX 980

NVIDIA GeForce GTX 980

NVIDIA anunță un nou driver Game Ready, care a fost conceput pentru a îmbunătăți performanțele jocurilor care rulează DirectX 12. Noul driver este compatibil cu NVIDIA Ansel pentru jocul Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands.

Inginerii NVIDIA au creat una dintre cele mai complexe platforme pentru dezvoltarea jocurilor cu DirectX 12. În cadrul Game Developers Conference (GDC) care a avut loc săptămâna trecută, la San Francisco, NVIDIA a prezentat o serie de resurse pentru dezvoltatorii de jocuri, care le oferă acestora beneficii substanțiale în ceea ce privește performanța, mai multe efecte în randare și simulare, precum și alte capabilități, ajutând astfel la crearea unor jocuri optimizate pentru DirectX 12. Seria de resurse include actualizări pentru NVIDIA GameWorks SDK și NVIDIA VRWorks SDK, instrumente noi pentru dezvoltatori și noul driver Game Ready.

Noul driver Game Ready este optimizat pentru jocurile cu DirectX 12. Prin rafinarea codului în propriul driver și colaborarea strânsă cu dezvoltatorii de jocuri, NVIDIA a livrat o creștere medie de performanță de 16% pentru titlurile cu DirectX 12, inclusiv pentru:

Noul driver face posibilă includerea jocului Tom Clancy’s Ghost Recon Wildlands pe lista jocurilor compatibile cu tehnologia NVIDIA Ansel.

Ansel reprezintă o unealtă performantă de captare in-game a imaginilor din jocuri. Jucătorii pot obține capturi cu imagini din joc poziționând camera în orice direcție, pot aplica filtre și capta imagini HDR și la 360 de grade pentru vizualizare în VR. Mai multe detalii despre aceste funcții pot fi accesate pe pagina Ansel Technology.

Ansel este disponibil și pentru jocurile ARK: Survival Evolved, Conan Exiles, Dishonored 2, Mirror’s Edge Catalyst, Obduction, Paragon, War Thunder, Watch Dogs 2, The Witcher 3: Wild Hunt și The Witness. În curând, Ansel va fi disponibil și pentru titluri precum Lawbreakers și Mass Effect: Andromeda. Recent, a fost adăugat ca plug-in pe Unity Engine și Unreal Engine, iar în curând va fi adăugat și pe Amazon Lumberyard.

Exit mobile version