PCNEWS

NVIDIA PhysX și APEX pentru consola PlayStation 4

NVIDIA anunță disponibilitatea kit-urilor de dezvoltare (SDK), NVIDIA PhysX și NVIDIA APEX, pentru consola PlayStation4.
Dezvoltatorii de jocuri folosesc tehnologiile PhysX și APEX pentru detectarea coliziunilor și simularea corpurilor rigide, a hainelor, fluidelor, sistemelor de particule și multe altele, pentru o varietate de platforme, printre care sistemele desktop, console de joc și dispozitive mobile și portabile.

Tehnologia NVIDIA PhysX este cea mai performantă soluție de fizică, folosită pentru a proiecta, în timp real, efecte cât mai realiste, în titluri de top. Platforma de dezvoltare PhysX le oferă dezvoltatorilor un control fără precedent asupra interactivității finale din jocuri.

Tehnologia NVIDIA APEX perminte tehnologiei PhysX să îmbunătățească procesul de creație a jocului, și permite artiștilor să creeze medii fizice animate elaborate. Aceștia pot extinde cantitatea și calitatea vizuală a obiectelor destructibile; pot face efectul de fum și alte efecte de particule fluide integrate în acțiunea jocului, pot crea îmbrăcăminte asemănătoare cu cea reală, care să interacționeze cu corpul personajelor pentru o notă suplimentară de realism în jocuri.

Tehnologiile NVIDIA PhysX și APEX sunt proiectate să funcționeze pe diverse arhitecturi ale unităților centrale de procesare și pot fi accelerate de orice arhitectură CUDA pentru unități de procesare vizuală NVIDIA, începând cu seria GeForce 8.

Exit mobile version