PCNEWS

OLPC XO intră în producţie de serie

OLPC XO sau „Laptopul de 100 de dolari”, a intrat oficial în producţia de serie.

Laptopul educaţional destinat ţărilor în curs de dezvoltare care urmează să fie introdus şi în România pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ. La cinci ani de la anunţarea acestui proiect umanitar, cercetătorul Nicholas Negroponte de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi echipa sa au reuşit să pună în practică ideea lor. Uruguay este prima ţară din lume care a comandat 100.000 de laptopuri OLPC pentru sistemul de educaţie naţional.

OLPC XO vor fi livrate copiilor din ţările în curs de dezvoltare în cursul acestei luni.

În ultimii cinci ani, proiectul lui Negroponte a fost foarte lăudat de cei care văd potenţialul educaţional al laptopului, dar şi aspru criticat de cei care consideră că este o risipă de energie când lumea are alte priorităţi. Nicholas Negroponte a respins deseori aceste critici, reafirmând faptul că OLPC este un proiect educaţional şi nu un laptop pentru alte activităţi (cum ar fi vizionare site-urilor pentru adulti 🙂 ). Inovaţiile realizate pun în prim plan copilul şi lecţiile acestuia, colaborarea în echipă, posibilitatea de a citi cărţi la care altfel nu ar putea avea acces. Laptopul a fost construit special pentru a rezista la ploaie, praf, şocuri, iar ecranul este vizibil şi în clasă, dar şi afară în soare. OLPC XO optimizează consumul de energie astfel încât bateria să ţină cât mai mult. Ecranul se poate face alb-negru, iar modul de lucru e-book permite cititul de lucrări timp de mai multe ore.

Exit mobile version