Panda lansează noua suită de securitate pentru anul 2011. Interfețele de administrare au fost simplificate fiind mai intuitive pentru toată suita iar o serie nouă de caracteristic protejează datele utilizatorului. De asemenea, toate noile soluții Panda dispun de tehnologia Collective Intelligence care este folosită de o rețea de milioane de utilizatori la nivel global, oferind o protecție sporită împotriva amenințărilor informatice cunoscute și necunoscute. În plus, noile versiuni Panda 2011 asigură un consum de resurse cu 50% mai mic față de versiunile anterioare, în cazul rulării pe Windows 7. Noile soluții Panda 2011 sunt disponibile pe site-ul Panda Security, la distribuitorii autorizați Panda din România și vor fi disponibile în scurt timp în toate magazinele de specialitate. Versiunile sunt disponibile pentru trei calculatoare, având prețuri variabile.