PCNEWS

Poșta Română a încheiat un parteneriat cu UiPath

UiPath

UiPath

Poșta Română, cea mai conservatoare companie poștală din România, a încheiat un parteneriat cu UiPath pentru implementarea unei soluții ce va transforma munca depusă în 8 ore, într-un proces de 10 minute.

”Am făcut împreună un pas important pentru dezvoltarea relației dintre instituțiile de stat din România și companiile inovatoare la nivel mondial. Am învățat unii de la ceilalți și ne dorim ca acesta să devină un exemplu de bune practici atât pentru companiile de stat, cât și pentru companiile private”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Companiei Naționale Poșta Română.

În ciuda faptului că a beneficiat de susținerea statului român, având subvenții și numeroase filiale în teritoriu, Poșta Română nu și-a tehnologia procesele de expediție, fiind devansată de companii precum Fan Courier, Sameday, Urgent Cargus sau Pink Post. În prezent, Poșta Română are 24.000 de angajați la nivel național din cauza lipsei informatizării.

Compania UiPath a fost fondată în anul 2005 de antreprenorii români Daniel Dines și Marius Tîrcă. UiPath este o companie listată la bursa din New York și are birouri deschise pe cele mai importante piețe ale lumii.

Exit mobile version