PCNEWS

PREVIEW: Placa de bază ASUS ProArt Z690-Creator WiFi

Placa de baza ProArt Z690-Creator WiFi

Crearea de conținut este o profesie relativ nouă, care depinde crucial de nivelul de dezvoltare al tehnologiei. Dacă pe vremuri pentru a randa un clip video puteai lăsa computerul să execute această operațiune peste noapte, cu sistemele echipate cu cele mai recente tehnologii pentru computing astfel de sarcini pot dura chiar și numai câteva zeci de minute, în funcție de lungimea filmului sau complexitatea operațiunilor. Procesor, placă video, memorie ar fi triumviratul la care te gândești când vine vorba de crearea de conținut, dar „inelul care le unește pe toate”, vorba hobbit-ului, este placa de bază. O placă incapabilă să stoarcă până și ultimul strop de performanță din dispozitivele montate pe ea îți va sugruma în permanență fluxul de lucru și va spori considerabil timpul petrecut în așteptarea rezultatului, devenind un factor de stres nu doar pentru tine, ci și pentru componentele din sistemul tău.

Așa că nu este de mirare că producătorii de plăci de bază precum ASUS au deja o nouă clasă de produse dedicată creării de conținut, iar o placă de talia lui ProArt Z690-Creator WiFi oferă putere creatorilor de toate nivelurile prin maximizarea performanței procesoarelor Intel Core de generația a 12-a (așteptate la începutul lunii noiembrie), o răcire eficientă și o conectivitate rapidă ca fulgerul, care include Thunderbolt 4, Ethernet de 10 Gb și 2,5 Gb încorporat, plus WiFi 6E.

Alimentarea robustă cu componente de top se ține

ProArt Z690-Creator WiFi beneficiază de un sistem de alimentare robust, capabil să satisfacă cerințele unui hardware puternic. Cele 16+1 etaje de alimentare lucrează pe echipe, având o putere nominală de 70 de amperi și combinând MOSFET-urile și driverele de tip high-side și low-side într-un singur pachet. Totul este administrat de modulul ASUS Digi+ de reglare a tensiunii (VRM), care este unul dintre cele mai bune din industrie și asigură o livrare de energie ultra-fluidă către CPU.

Placa de baza ProArt Z690-Creator WiFi este dotată cu un sistem de alimentare pe cât de robust, pe atât de arătos

Conectorii sistemului de alimentare joacă un rol mai important decât ai crede, motiv pentru care cel ProCool cu care este echipată această placă este construit conform unor specificații riguroase, pentru a putea asigura un contact impecabil cu liniile de alimentare ale sursei de alimentare, efectul fiind o impedanță mai mică și o disipare mai bună a căldurii. La asta se adaugă bobinele din aliaj superior și condensatorii durabili, care au fost proiectați pentru a rezista la temperaturi extreme, oferind un nivel de performanță mai ridicat decât standardul industriei.

Performanțe de top

Procesoarele Intel de generația a 12-a aduc pe piață suportul pentru PCIe 5.0, care oferă o viteză de transfer de date de două ori mai mare decât PCIe 4.0, ceea ce îl face suficient de robust pentru a face față noilor sarcini cu un volum mare de date. PCIe 5.0 aduce și alte beneficii, cum ar fi o integritate îmbunătățită a semnalului, conectori CEM compatibili cu versiunile anterioare pentru carduri suplimentare și compatibilitate cu versiunile PCIe anterioare.

ProArt Z690-Creator WiFi se ține de bancuri. Dar performanța memoriilor DDR5 nu este o glumă

ProArt Z690-Creator WiFi îmbunătățește și performanța memoriilor DDR5, oferind opțiuni de overclocking nu numai pentru kiturile de mare viteză, ci chiar și pentru modulele de memorie entry-level care au un circuit integrat de gestionare a energiei (PMIC) blocat. Un circuit dedicat de pe placa de bază ocolește în siguranță restricțiile PMIC ale memoriilor DDR5, ceea ce îți permite să depășești limita implicită de 1,1 volți și să împingi frecvența și temporizările la maxim. În mod normal, un PMIC restricționat care a fost deblocat necesită o repornire a sistemului de fiecare dată când se ajustează tensiunea memoriei, dar această placă utilizează hardware-ul și firmware-ul încorporat pentru a ocoli în mod inteligent această limitare ce poate deveni obositoare, permițând ca ajustările de tensiune să fie aplicate prin același proces de repornire soft a sistemului utilizat pentru generațiile anterioare de memorie DDR.

Vești bune pentru overclockeri

Pentru utilizatorii începători în domeniul overclocking-ului de memorie, ProArt Z690 Creator WiFi include funcția firmware exclusivă ASUS Enhanced Memory Profile (AEMP) pentru modulele de memorie restricționate de PMIC. AEMP detectează automat cipurile de memorie de pe kitul tău și apoi prezintă profiluri optimizate de frecvență, sincronizare și tensiune pe care le poți aplica fără efort pentru a dezlănțui performanța. Placa oferă instrumente simple și flexibile care îmbunătățesc aproape fiecare aspect al sistemului tău, oferindu-ți controlul rapid și intuitiv necesar pentru un flux de lucru eficient.

ASUS AI Overclocking îți ajustează automat sistemul cu ajutorul inteligenței integrate care monitorizează datele vitale ale sistemului – cum ar fi temperaturile, vitezele ventilatoarelor și consumul de energie – pentru a estima resursele necesare pentru răcire și overclocking și pentru a oferi performanțe optime pentru fluxurile de lucru specifice creării de conținut. Pentru fiecare nouă platformă de placă de bază, echipa de cercetare și dezvoltare de la ASUS realizează minuțios profilul a mii de procesoare și configurații de sistem pentru a perfecționa algoritmul foarte avansat al AI Overclocking. Algoritmul analizează procesorul și sistemul de răcire și, pe baza a ceea ce găsește, prezice setările optime. Software-ul folosește apoi aceste setări pentru a ghida automat procesul de sincronizare, echilibrând frecvența și tensiunea.

Cu un singur clic, funcția AI Cooling va gestiona și controla automat ventilatoarele conectate la placa de bază pentru a asigura setările optime în funcție de sarcina și temperatura curentă a sistemului. AI Cooling detectează temperaturile CPU și utilizează un algoritm proprietar pentru a calcula cea mai mică turație a ventilatorului necesară pentru a răci eficient sistemul și pentru a menține zgomotul ventilatorului la un nivel scăzut. În condiții de sarcini stabile ale sistemului, software-ul reduce automat viteza ventilatorului la setarea optimă, scăzând zgomotul fără a compromite performanța.

Software-ul de optimizare CreationFirst permite utilizatorilor să prioritizeze aplicațiile pentru a aloca mai multă lățime de bandă pentru aplicațiile și sarcinile esențiale. Modul CreationFirst plasează aplicațiile de creare de conținut în fruntea cozii, optimizând traficul de rețea pentru fluxuri de lucru mai eficiente. În mod similar, modul Adaptive Intelligence analizează modelele de utilizare și identifică aplicațiile care sunt utilizate în prezent și aplică accelerarea în prim-plan pentru a asigura experiențe online mai fluide atunci când se execută mai multe sarcini.

Conectivitate pregătită pentru viitor

O gamă cuprinzătoare de porturi I/O puternice – inclusiv două porturi Thunderbolt 4 și porturi Ethernet de 10 Gb și 2,5 Gb – permite transferuri rapide de date și opțiuni de stocare extinse cu conectivitate flexibilă și fără probleme. Fiecare port Thunderbolt 4 oferă o lățime de bandă bidirecțională de până la 40 Gbps pentru cele mai noi dispozitive și unități de mare viteză. Thunderbolt 4 acceptă, de asemenea, până la două ecrane externe 4K și extinde lățimea de bandă PCIe la până la 32 Gbps.

ProArt Z690-Creator WiFi oferă opțiuni extinse de conectivitate

Conectorul USB 3.2 Gen 2×2 Type-C® de pe panoul frontal sporește transferurile de date Type-C cu viteze de până la 20 Gbps. De asemenea, portul dispune de tehnologia Quick Charge 4+ care poate încărca rapid dispozitive de până la 60 W cu un cablu de alimentare PCIe conectat la conectorul cu 6 pini din apropiere.

Rețelistică puternică

Tehnologia WiFi 6E încorporată profită de noul spectru radio disponibil în banda de 6 GHz, oferind o lățime de bandă de până la trei ori mai mare decât cea din banda de 5 GHz și până la șapte benzi de 160 MHz pentru a oferi viteze de rețea ultrarapide, împreună cu o capacitate îmbunătățită și performanțe mai bune în mediile wireless aglomerate.

Antena are două emițătoare și receptoare încorporate pentru a permite viteze de transmisie mai rapide și este compatibilă cu benzile de 2,4, 5 și 6 GHz. Poziționarea antenei pe patru direcții permite o mai bună recepție a semnalului. În același timp, o bază magnetică puternică fixează antena pe partea superioară sau laterală a carcasei PC-ului.

Rețelistica puternică este un alt punct forte al lui ProArt Z690-Creator WiFi

Ethernet 10 Gb încorporat oferă un nou nivel de rețea la domiciliu. Cu o lățime de bandă de până la 10 ori mai mare decât cea a Ethernet-ului gigabit standard, streaming-ul de videoclipuri 4K UHD necomprimate, efectuarea de backup-uri de sistem sau transferul de fișiere mari este acum mai rapid ca niciodată. Portul Intel 2,5 Gb Ethernet oferă o îmbunătățire de până la 2,5 ori mai mare decât conexiunile Ethernet standard de 1 Gb pentru transferuri de date mai rapide și streaming video de înaltă rezoluție fără probleme.

Profită de ProArt Creator Hub

ProArt Creator Hub este o interfață ușor de utilizat, care ajută la îmbunătățirea fluxurilor de lucru printr-un sistem central care permite monitorizarea și controlul tuturor produselor conectate din seria ProArt, inclusiv a plăcilor de bază și a afișajelor. De aici poți controla setarea preferată a ventilatoarelor pentru a configura rapid performanța de răcire a sistemului. De asemenea, cu ajutorul Task Group, aplicațiile care sunt utilizate frecvent împreună pot fi aranjate în grupuri și lansate cu un singur clic.

După o primă privire…

… cred că orice creator de conținut va rămâne cu ochii pe noua placă ProArt Z690-Creator WiFi, care a fost optimizată pentru activitățile intense specifice creării de conținut. Performanțele susținute oferite de această placă pun în valoare tot hardware-ul conectat. Nu pot pune punct fără să vorbesc un pic și despre designul acestei plăci, care este sobru, minimalist, cu motive geometrice discrete. Într-o carcasă transparentă și cu o iluminare adecvată, placa va arăta excelent și pe fundalul unui clip video, împrumutând creatorului care apare în prim plan un aer de profesionalism sofisticat.

Galeria de poze cu ProArt Z690-Creator WiFi

Exit mobile version