QNAP a lansat serverul NAS TS-431X, o soluție eficientă din punct de vedere economic, cu chipset dual-core și criptare hardware, ce oferă patru unități de stocare și integrează un port 10GbE SFP+. Alături de arhitectura sa centrată pe aplicații și abundența de funcții productive incluzând virtualizarea containerizată, administrarea centralizată a emailurilor, aplicația de note private în cloud și Virtual JBOD, noul TS-431X 10GbE este perfect pentru afacerile mici și mijlocii ce doresc backup, restaurare, cloud privat și o bandă mai largă pentru procesarea datelor în rețea.
Motorizat de un procesor AnnapurnaLabs Alpine AL-212 dual-core la 1.7 GHz, însoțit de 2GB/8GB memorie RAM (upgrade la max. 8GB), TS-431X oferă viteze de citire de până la 956 MB/s prin conexiunea 10GbE și până la 312 MB/s la citirea datelor criptate AES 256-bit. Portul 10GbE SFP+ permite transferuri de date la viteze ridicate, backup rapid și restaurarea volumelor mari de informații.
„Conceput să rezolve o mulțime de aplicații complexe din mediile IT actuale, TS-431X se potrivește perfect firmelor constrânse de buget, care au nevoie de transfer în bandă largă pentru eliminarea ineficienței. ” a declarat Dan Lin, manager de produs în cadrul QNAP.
TS-431X dispune de Container Station, ce integrează tehnologiile de virtualizare ușoară LXC și Docker, acceptând nelimitate aplicații containerizate. Acesta oferă QIoT Containers pentru a stoca datele Internet of Things (IoT) și pentru a ajuta organizațiile să-și dezvolte microserviciile bazate pe mediul IoT și să-și modernizeze aplicațiile moștenite, urmărind noi oportunități de afaceri.
TS-431X este un NAS all-in-one ce suportă nu numai servicii esențiale precum partajarea între platforme, backup, restaurare și securitate, ci și aplicațiile axate pe productivitate. QmailAgent le permite utilizatorilor să administreze în mod centralizat multiple conturi de email ale unor servicii populare și servere IMAP; Notes Station furnizează un instrument online de preluare a notițelor înlesnind colaborarea online; Qsync sincronizează fișierele între diverse dispozitive și folderele diverselor echipe, iar Qsirch oferă un motor puternic pentru căutarea unor texte complexe, înlesnind identificarea fișierelor stocate pe serverul NAS. TS-431X suportă, de asemenea server VPN și client VPN, sisteme de supraveghere IP și VJBOD (Virtual JBOD) pentru extinderea capacității de stocare pe un alt NAS QNAP.
Specificații principale
- TS-431X-2G: 2GB RAM DDR3 (2GB x1)
- TS-431X-8G: 8GB RAM DDR3 (8GB x1)
Model turn cu 4 sertare; procesor AnnapurnaLabs Alpine AL-212 1.7 GHz dual-core (companie Amazon), motor de criptare hardware; HDD sau SSD hot-swappable 2.5″/3.5″ SATA 6Gbps; 1 x 10 Gigabit SFP+, 2 x Gigabit RJ45; 3 x USB 3.0, slot de securitate Kensington
Disponibilitate
Noul model NAS TS-431X este deja disponibil în magazine. Pentru mai multe informații despre întreaga linie de produse QNAP, vă rugăm să vizitați www.qnap.com.