PCNEWS

Realitate Augmentată pentru platformele Android, iOS, Mac şi PC

Compania Catalyst Worldwide a lansat o nouă tehnologie de Realitate Augmentată pentru platformele Android, iOS, Mac şi PC. Tehnologia Catalyst AR este realizată în întregime de specialiştii români ai companiei şi se diferenţiază de tehnologiile existente pe piaţă prin câteva puncte cheie.

În primul rând, performanţa aplicaţiilor produse de Catalyst AR este net superioară oricărui produs similar disponibil în prezent, datorita faptului că în cazul utilizărilor mobile (iOS şi Android), aceste aplicaţii sunt dezvoltate nativ pentru fiecare device. Acest lucru ne permite să oferim conţinut 3D cu interactivitate care să ruleze la cel mai mare framerate (fps, cadre pe secunda) disponibil pe device-urile respective. Comparativ cu alte tehnologii care rulează la aproximativ 15/18 fps, aplicatiile Catalyst AR rulează la un excelent 25-30 fps pe telefoane şi 60 fps pe iPad.

Aplicaţiile noastre nu sunt compuse din simple modele 3D plasate în scenă şi animate. Ceea ce oferim noi este „Gamification of the Augmented Reality”. Catalyst Worldwide are experienţă extinsă în domeniul jocurilor, cu peste 70 de titluri de jocuri dezvoltate în ultimii ani pentru portaluri online de referinţă. Odată cu evoluţia tehnologiei şi a device-urilor transpunem această experienţă în aplicaţii Augmented Reality interactive. Factorul interactiv este o componentă importantă în conceperea şi execuţia aplicaţiilor noastre.

Mai jos puteți vedea o demonstraţie a tehnologiei Catalyst Augmented Reality.

Exit mobile version