Îi spunem mouse de gaming pentru că acesta este unul dintre domeniile în care excelează acest mouse. Dar la fel de bine am putea să-i spunem mouse de browsing, mouse de business, mouse de controlat multimedia sau, ca să nu ne mai complicăm, „the mouse”. Pentru că ROG Pugio II are rara calitate de a fi un mouse bun la toate, fiind echipat perfect pentru aproape orice scenariu de utilizare.
Design minimalist și personalizare maximă
Aspectul acestui mouse este unul minimalist, cu linii suple, curbe line și un finisaj destul de sobru, însă totul este înviorat de excelenta iluminare USB, care nu exagerează cu nimic. Linia luminoasă care înconjoară partea din spate a bazei oferă efecte de iluminare doar când privești mouse-ul de la distanță. În timpul utilizării, însă, mâna va acoperi efectele luminoase, inclusiv sigla ROG (sau cea personalizată de tine, pe blank-ul inclus) și va rămâne vizibil doar cercul luminos discret de pe rotița de scroll, care și acela este acoperit de degete cam tot timpul, așa că nicio lumină supărătoare nu te va deranja în timpul unei sesiuni de joc pe întuneric. Așadar, avem de-a face cu o implementare excelentă a conceptului de iluminare RGB la un mouse, oferind spectacol dar și discreție, exact atunci când este nevoie de ele.
Pugio II este construit în jurul unui senzor complet modern de 16.000 DPI, capabil să funcționeze precis chiar si a accelerații de până la 40 g și viteze de până la 400 de inchi pe secundă. Toată această imensă plajă de performanțe îți stă la dispoziție și poate fi rapid modificată pentru a face mouse-ul să funcționeze exact așa cum preferi. Poți alege între tehnologiile wireless, poți configura butoanele laterale, poți personaliza sigla iluminată, poți schimba switch-urile și poți seta după pofta inimii zonele de iluminare RGB. Personalizarea pare să fie numele mijlociu al acestui mouse și este cel mai atractiv aspect al său.
Personalizarea atinge un nivel extrem atunci când ți se oferă chiar și schimbarea senzației click-urilor. Designul exclusiv al soclurilor push-fit pentru switch-uri îți permite să schimbi când vrei switch-ul, incluzând și o comodă pensetă pentru asta. Implicit, Pugio II vine cu switch-uri Omron D2FC-F-K, care rezistă la 50 de milioane de clickuri. Dar pachetul include și o pereche suplimentară de switch-uri japoneze Omron D2F-01Fs, într-o casetă triunghiulară pentru accesorii. Dar poți folosi orice alte switch-uri Omron din seriile D2F- sau D2FC- pentru a modifica forța de acționare și feedback-ul butoanelor, sau pentru a înlocui un switch deteriorat. Accesul la switch-uri este foarte ușor grație capacului magnetic de pe carcasă, iar butoanele sunt prinse cu două șuruburi, foarte ușor de îndepărtat. Sub capacul magnetic ai acces și la sigla ROG pe care o poți înlocui cu una personalizată de tine.
Autentic ambidextru
ROG Pugio II este un mouse ambidextru, dar pe bune, nu ca alte mouse-uri, care se laudă cu asta dar la care unele butoane nu pot fi accesate decât cu o anumită mână (de regulă dreapta). Forma este simetrică și mouse-ul poate fi folosit comod indiferent de mâna ta dominantă. Iar butoanele sunt magnetice și se află pe ambele laterale ale mouse-ului. Mouse-ul vine la pachet și cu două căpăcele care pot acoperi și dezactiva fizic perechea de butoane pe care nu intenționezi să o folosești, așa că nu riști să dai click-uri accidentale. De asemenea, poți dezactiva și din software funcțiile pentru respectivele butoane.
Software ușor de folosit
Că tot am vorbit de software, Armoury II, sau Armoury Crate dacă îl folosești cu un laptop ASUS, permite configurarea setărilor de calibrare a suprafeței pentru Pugio II, îi poate mapa butoanele și poate comuta între trei profiluri încorporate. Ai la dispoziție și personalizarea celor trei zone de iluminare RGB. Poți ajusta independent culoarea rotiței de scroll, logo-ul de pe carcasă și banda luminoasă din partea de jos a mouse-ului. Sau poți folosi Aura Sync pentru a sincroniza iluminarea RGB cu alte componente cu capabilități Aura.
Dacă ai nevoie să alegi un anumit DPI atunci când folosești mouse-ul pe un sistem care nu are Armoury II, nu e panică. Pugio II include DPI-On-The-Scroll, o funcție unică pentru ajustarea rapidă și precisă a sensibilității, fără să folosești software-ul. Trebuie doar să apeși continuu butonul DPI și să rotești rotița de scroll pentru a seta unul dintre cele patru niveluri DPI presetate. Iluminarea RGB îți va indica ce nivel DPI ai selectat.
Conectivitate versatilă
Pugio II Wireless îți oferă 3 modalități de conectare la calculator. În primul rând, vine la pachet cu un cablu ușor și flexibil de doi metri, cu care nu doar că asiguri conectivitatea, ci și încarci bateria mouse-ului, în felul acestea fiind oricând pregătit să treci pe wireless.
O alternativă este dongle-ul RF pentru banda de 2,4 GHz, pe care îl poți introduce într-un port USB al computerului. În acest mod wireless, mouse-ul beneficiază de o rată de eșantionare de 1.000 Hz, care, în tandem cu senzorul high-end al mouse-ului, oferă o sensibilitate la nivel de competiție esports.
Grație funcției SmartHop, Pugio II scanează spectrul radio de o mie de ori în fiecare secundă pentru a identifica și evita zonele congestionate și interferențele care au loc frecvent în banda de 2,4 GHz. În felul acesta, mouse-ul comută în permanență pe cele mai curate canale, în timp real, așa că vei avea parte de cea mai bună și stabilă conexiune, oriunde ai merge și indiferent câte alte dispozitive mai emit în jurul tău.
Dacă vrei să eviți cu totul USB-ul, poți comuta pe modul Bluetooth al lui Pugio și nu mai ai nevoie de dongle. În acest mod, obții cea mai bună autonomie a bateriei, de până la 100 de ore fără iluminarea RGB activată. Cu RGB-ul pornit în modul wireless, autonomia bateriei este, de asemenea, excelentă, putând atinge până la 40 de ore de funcționare. De menționat că o încărcare completă prin USB a lui Pugio II durează sub două ore.
CONCLUZII: BEST CHOICE
+ PRO:
- Design minimalist elegant
- Multe posibilități de personalizare, software și hardware
- Autonomie foarte bună
– CONS:
- Capacul sare destul de ușor dacă scapi mouse-ul
- Necesita curățiri frecvente pe nervurile laterale
Evaluarea PCNEWS
Design - 9.5
Performanță - 9.4
Conectivitate - 9.8
Preț - 8.5
9.3
Best Choice
ROG Pugio II este un mouse de gaming care excelează cam în toate scenariile utilizare, remarcându-se printr-o versatilitate deosebită și prin opțiunile foarte extinse de personalizare. Designul minimalist și simetric îl face să fie deopotrivă elegant și ambidextru. Excelent!