PCNEWS

România are cea cel mai bun internet din regiune!

La sfârșitul anului trecut, în România existau 14,7 milioane de conexiuni mobile de bandă largă și 4,3 milioane de conexiuni de bandă largă la puncte fixe. Peste jumătate din liniile fixe de internet din România permiteau viteze de descărcare (download) de peste 100 Mbps. Situația este unică în Uniunea Europeană, unde abia 11% din linii permiteau astfel de performanțe la jumătatea anului 2015.

În timp ce numărul de linii de internet fix de mare viteză continuă creșterea liniară cu care ne-am obișnuit pe parcursul ultimilor ani, utilizarea internetului fix crește în ritmuri susținute: la 91 GB, traficul mediu lunar pe linie de internet fix din România înregistrează niveluri excepționale în Europa.

Sub aspect geografic, penetrarea liniilor de internet fix de bandă largă în zonele dens populate din România (cu peste 500 de locuitori/kmp), este apropiată de media UE de 75%. În schimb, în zonele slab populate (cu mai puțin de 100 locuitori/kmp), decalajul de penetrare între România și media UE se accentuează – 45% în România față de 62% media în Uniunea Europeană].

”Îndeplinirea uneia dintre cele mai importante ținte ale Agendei Digitale pentru Romania, acoperirea cu servicii de bandă largă la puncte fixe a 100% din populație până în 2020, necesită în mod clar intervenție publică. ANCOM analizează cum poate contribui la atingerea acestei ținte, inclusiv prin posibilitatea introducerii serviciilor de bandă largă în sfera serviciului universal”, a mai arătat Cătălin Marinescu în cadrul evenimentului.

Dezvoltarea internetului mobil

Avântul internetului mobil este pus în evidență de ritmurile accelerate de creștere și dezvoltare pe toate planurile, atât extensiv, cat și intensiv: de numărul de conexiuni (27% CAGR[2] în perioada 2013-2015), de tehnologiile utilizate (94% din cele 14,7 milioane conexiuni mobile active la finalul anului 2015 erau 3G sau 4G), dar și de nivelurile traficului de internet mobil și de extinderea acoperirii LTE.

Traficul mediu lunar de internet pe conexiune mobilă practic s-a dublat în 2015 față de 2014: de la 0,26 GB în 2014 la 0,48 în 2015.

”Având în vedere că reprezintă abia 2% din traficul de internet din România, ne așteptăm ca traficul de internet mobil să continue ritmuri spectaculoase de creștere o bună perioadă de timp de acum încolo,” a apreciat președintele ANCOM.

De asemenea, la finalul anului 2015, numărul de sectoare de stații de bază (”celule”) 3G și 4G instalate în România de cei 4 furnizori de rețele era de aproximativ 100.000 de celule, aproape dublu față de GSM, al căror nivel depășise 53.000 de ”celule” la aceeași dată.

Exit mobile version