Peste 320.000 de români au participat anul acesta la Hour of Code, unul dintre cele mai mari evenimente de educație din lume. Hour of Code a avut loc în săptămâna 8–14 decembrie când, zeci mii de elevi și profesori au parcurs tutoriale interactive și distractive. Anul acesta, au participat la Hour of Code 156 de țări din toată lumea, iar România s-a situat pe locul 12 în topul celor mai mulți participanți.
Deși săptămâna dedicată educației în științele calculatoarelor s-a încheiat, profesorii vor continua să parcurgă aceste tutoriale în sălile de clasă alături de elevii lor, mai ales pentru că cei mici s-au arătat extrem de încântați de acestea. Organizatorii Hour of Code îi invită pe toți participanții să acceseze în continuare platforma ro.code.orgși să parcurgă tutorialele.
În plus față de situarea pe locul 12 în topul țărilor cu cei mai mulți participanți, România s-a situat pe locul 5 în topul țărilor cu cele mai multe evenimente Hour of Code. Anul acesta, s-au înscris pe site, până pe 8 decembrie, 649 de școli, companii și asociații care au organizat evenimente Hour of Code în sediile lor.
Lista școlilor din România participante la Hour of Code poate fi consultată la link-ul următor: http://hourofcode.com/ro/events/all/ro