PCNEWS

Samsung a lansat noua gamă de televizoare SUHD în România

Samsung România a lansat pe piața locală seria de televizoare SUHD, care introduce un nou standard al conținutului premium UHD (Ultra High Definition) pentru o experiență vizuală superioară. Totodată, pe piață va fi disponibilă și o nouă gamă de soluții audio, inclusiv o serie de soundbar-uri curbate care îmbunătățesc experiența divertismentului cu un sunet clar.

Televizoarele SUHD sunt echipate cu tehnologie avansată pentru contrast puternic, luminozitate sporită, culori și detalii mai intense, oferind imagini de calitate superioară.

Tehnologia Nano Crystal Color, introdusă de SUHD, permite redarea cu 20% a mai multor culori și de 64 de ori mai multe nuanțe ale culorilor prin panelul de 10 biți. Nano Crystal este un nou semi conductor dezvoltat de Samsung, o tehnologie ce emite mai multe culori și are cea mai ridicată puritate a culorilor dintre tehnologiile existente la acest moment.

Peak Illuminator, inovație incorporată în televizoarele SUHD, permite de 2,5 ori mai multă luminozitate spre deosebire de un TV obișnuit, datorită unei noi structuri a panelului. Mai mult, Peak Illuminator economisește energie electrică în zonele de negru, pe care o folosește pentru a mări luminozitatea în zonele care necesită acest lucru, iar Precision Black Pro asigură un contrast intens, prin reducerea luminozității LED-urilor responsabile de acest lucru.

Samsung SUHD

Samsung colaborează cu lideri din industrie pentru promovarea și dezvoltarea unui ecosistem UHD complex. Pentru a stabili standardele de calitate premium UHD, Samsung a anunțat parteneriatul UHD Alliance, o coaliție a mai multor companii din industrie care colaborează pentru dezvoltarea divertismentului video. Acest parteneriat va permite inovarea și depășirea standardelor video, printre care rezoluția 4K sau o rezoluție superioară, o gamă mai largă de culori și sunet 3D.

Samsung le va oferi utilizatorilor trei serii noi de televizoare SUHD – JS9500, JS9000 și JS8500 – cu diagonale între 48 și 88 inci, pentru ca utilizatorii să poată alege modelul care se potrivește cel mai bine cu stilul lor de viață.

Exit mobile version