PCNEWS

Samsung anunță disponibilitatea GALAXY S5 și a noilor dispozitive Gear la nivel mondial

Samsung Electronics anunță disponibilitatea comercială a noului Galaxy S5 și a seriei Samsung Gear –Samsung Gear 2, Samsung Gear 2 Neo și Samsung Gear Fit. Noile dispozitive își ocupă de astăzi locul pe rafturile magazinelor de specialitate în 125 de țări din continentul american, Europa, Orientul Mijlociu și mare parte a Asiei.

Galaxy S5 oferă o cameră foto performantă, cu auto-focus de numai 0.3 secunde, conexiune la internet la un nivel superior, instrumente speciale pentru fitness cu S Health 3.0 și protecție sporită adusă de rezistența la praf și apă (este certificat IP67). Noul Samsung WatchON și Samsung Wallet sunt acum disponibile pentru a transforma noul Galaxy S5 într-un dispozitiv ce oferă o experiență cu atât mai plăcută și utilă.

Samsung Galaxy S5

Gear 2 și Gear 2 Neo au dus la un nivel superior accesoriile inteligente, jucând un rol important în viața de zi cu zi a utilizatorului, prin aplicațiile integrate de fitness, un music player propriu, caracteristici precum telecomandă și compatibilitate cu o gamă largă de dispozitive Samsung. Ambele dispozitive au un design subțire și sunt ușoare, având o grosime de numai 10 mm. Gear 2 este disponibil în variantele charcoal Black, gold Brown și noul wild Orange, în timp ce Gear 2 Neo poate fi achiziționat în variantele charcoal Black, mocha Gray și wild Orange.

Gear Fit este o îmbinare perfectă de stil și confort, fiind un accesoriu inteligent unic, echipat cu primul display curbat Super AMOLED din industrie. Accesoriile Samsung au la bază o tehnologie ce pune accentul pe beneficiile conectivității și încorporează funcții de fitness ce oferă sfaturi și recomandări personalizate pentru fiecare antrenament.
Gear Fit este disponibil în variantele deja anunțate charcoal Black, mocha Gray și wild Orange, dar și în viitor în variantele supreme Red, cobalt Blue and vital Green.

De asemenea, Samsung le va oferi clienților o experiența unică în ziua lansării, în magazinele Samsung Experience selecționate din întreaga lume. Astfel, clienții vor fi întâmpinați pe un covor albastru Galaxy și se vor bucura de o varietate de activități interesante precum numeroase concursuri, locuri special amenajate pentru poze, tombole.

Exit mobile version