Samsung a anunțat lansarea revoluționarului Samsung MicroLED de 110 inchi și perioada acestuia de pre-vânzare, care deocamdată este disponibilă doar în Coreea. Spre deosebire de orice alte tipuri de display-uri disponibile în prezent pe piață, Samsung MicroLED oferă o luminozitate impresionantă a culorilor prin tehnologia de afișare LED auto-emisivă.
În 2018, primul display Samsung MicroLED a fost introdus sub forma lui „The Wall” – un sistem de module configurabile care poate fi instalat într-un mod profesional și unic. Cu noul MicroLED de 110 inchi, Samsung oferă pentru prima dată experiența MicroLED într-o formă tradițională de televizor. Spre deosebire de predecesorul său modular, instalarea și calibrarea sunt acum simplificate, deoarece noul model MicroLED de 110 inchi este prefabricat – oferind capabilități video, audio și smart uimitoare.
În ultimul an, atât interesul, cât și cererea utilizatorilor pentru televizoarele cu ecran mare a continuat să crească covârșitor. Odată cu lansarea noului MicroLED de 110 inchi, Samsung facilitează o experiență de vizionare spectaculoasă pe un ecran TV ultra-large de generația următoare.
Calitate a imaginii de generație următoare
Pasionații de ecrane ultra-large își doresc o calitate excelentă a imaginii, culori vibrante și o rezoluție uimitoare. Cu cele mai recente inovații inginerești concepute și implementate de Samsung, noul MicroLED de 110 inchi folosește lumini LED de dimensiuni micrometrice pentru a elimina lumina de fundal și filtrele de culoare utilizate pe display-urile convenționale. În schimb, se auto-luminează – producând lumină și culoare din propriile structuri de pixeli. Redă în proporție de 100% gama de culori DCI și Adobe RGB și oferă cu precizie imagini dintr-o gamă largă de culori realizate cu camere DSLR de ultimă generație. Acest lucru are ca rezultat culori uimitoare, realiste și o luminozitate precisă realizată cu ajutorul rezoluției în 4K și a 8 milioane de pixeli.
MicroLED-ul de 110 inchi prezintă, de asemenea, un procesor suficient de puternic pentru a se ridica la înălțimea capacităților sale de afișare. Noul său procesor Micro AI oferă un conținut 4K HDR uimitor – rezultând o calitate a imaginii luminoasă, vie, realistă, optimizată în funcție de fiecare scenă.
Mai mult, tehnologia cu care este echipat acest MicroLED de 110 inchi face ca această calitate uimitoare a imaginii să reziste pe termen lung. MicroLED-urile sunt fabricate din materiale anorganice rezistente și durabile – permițând o durată de viață de până la 100.000 de ore, sau peste un deceniu.
Anterior, producția în masă a unui ecran MicroLED de până la 110 inchi nu era posibilă cu o instalare simplă la domiciliu. Dar Samsung a adus în mod constant inovații tehnologice pentru a-l transforma în realitate, eficientizând montarea pe orice suprafață printr-o tehnologie de vârf – împreună cu un nou proces de producție derivat din activitatea Samsung cu semiconductori – făcând tehnologia MicroLED mai ușor de fabricat, livrat și instalat. Aceleași inovații vor facilita producția modelelor Samsung MicroLED și mai mici în viitor, astfel încât tot mai mulți utilizatori să se poată bucura de experiența uluitoare MicroLED.
Design imersiv și funcții audio premium
În momentul în care noul MicroLED de 110 inchi este pornit, o experiență captivantă și spectaculoasă va acapara întreaga încăpere datorită raportului său ecran-corp de 99,99%. Atât matricea neagră, cât și marginea au fost complet eliminate – lăsând doar ecranul, astfel încât utilizatorii să beneficieze de cea mai captivantă experiență de conținut posibilă.
Samsung a inovat și optimizat permanent funcțiile Smart TV pentru a profita de ecranul masiv al noului MicroLED de 110 inchi. De exemplu, utilizatorii pot folosi funcția Multi View pentru a viziona foarte ușor până la patru surse de conținut în mod simultan pe ecrane cu dimensiuni de până la 55 de inchi. Atunci când utilizează această caracteristică, spectatorii pot conecta mai multe dispozitive externe și se pot bucura de vizionarea știrilor, filmelor și a altor aplicații în mod simultan pe un singur ecran – astfel încât să poată ține pasul cu mai multe tipuri diferite de conținut sau să transmită în direct o prezentare în timp ce joacă un joc video, totul la o calitate și dimensiune uimitoare.
În plus, experiența audio dinamică a noului MicroLED de 110 inchi este la fel de captivantă ca imaginile sale. Include un sistem de sunet Majestic încorporat, care oferă un sunet uluitor de 5.1 canale, fără difuzor extern – transformând orice cameră într-un sistem home theater premium. Iar cu ajutorul funcției sale Object Tracking Sound Pro, acesta identifică obiectele în mișcare pe ecran și proiectează sunetul în sincron cu acțiunea – astfel încât, atunci când rulează o scenă dintr-un film de acțiune, iar un avion zboară deasupra capului unui anumit personaj, spre exemplu, motoarele acestuia se vor simți mai ceva ca în realitate.
MicroLED-ul de 110 inchi va fi disponibil la nivel global în primul trimestru al anului viitor, după lansarea de astăzi din Coreea.