PCNEWS

Samsung și Google semnează un acord global de folosire a patentelor

Samsung și Google au extins parteneriatul existent cu un acord global de folosire a patentelor pentru o paletă largă de tehnologii din diferite domenii. Acordul acoperă atât patentele deja existente ale celor două companii, cât și cele care vor fi obținute în următorii 10 ani.

„Suntem încântați să încheiem acest parteneriat cu Samsung,” a declarat Allen Lo, Consilierul General Adjunct pentru Patente în cadrul Google. „Numai lucrând împreună la astfel de acorduri companiile pot reduce riscurile de litigii și se pot concentra, în schimb, pe inovare.”

Prin acest parteneriat, Samsung și Google obțin acces la portofoliul de patente al fiecărei companii, pavând astfel drumul pentru o colaborare extinsă în cercetarea și dezvoltarea produselor și tehnologiilor existente și viitoare.

„Acest acord cu Google are o importanță deosebită pentru industrie,” a spus Dr. Seungho Ahn, șeful Centrului de Proprietate Intelectuală din cadrul Samsung. „Samsung și Google oferă un exemplu pentru restul industriei, demonstrând că printr-o astfel de colaborare putem obține mai multe beneficii decât implicându-ne în dispute inutile pe marginea patentelor.”

Samsung GALAXY S III cu NFC

Exit mobile version