PCNEWS

„Scuză-mă, aștept după un update” – 23% dintre angajații români chiulesc de la meet-urile online

Actualizari Windows 10

Actualizari Windows 10

21% dintre angajați au confirmat (23% în România, din 500 repondenți) că s-au prefăcut că dispozitivele lor instalează actualizări și de aceea nu au reușit să participe la un call sau la o întâlnire. E o scuză plauzibilă, dat fiind că actualizările de software pot perturba zilele de lucru, o treime (35%) dintre angajați spunând că au întârziat într-un call din cauza actualizărilor (37% în România). Acestea sunt concluziile unui studiu online făcut de Savanta pentru Kaspersky pentru a explora atitudinile și obiceiurile lucrătorilor față de actualizări.  Dacă ești un manager sau antreprenor, iar în calcul recomandările de la finalul articolului.

Întâlnirile frecvente sunt adesea văzute ca unul dintre cele mai neplăcute lucruri din rutina de la birou. Trecerea la munca la distanță și la întâlnirile virtuale nu a ajutat această problemă, deoarece oamenii au resimțit oboseală din cauza apelurilor video și s-au simțit încă și mai obosiți la sfârșitul unei zile de lucru. După cum arată cercetările recente ale Kaspersky, unii angajați au găsit o scuză pentru a omite unele dintre apelurile lor – s-au prefăcut că dispozitivele lor de birou nu erau disponibile din cauza actualizărilor.

Colegii lor puteau crede scuza, pentru că treceau și ei prin experiența de actualizare a unui anumit dispozitiv. În plus față de programările ratate, 37% dintre angajați și-au pierdut o parte din munca realizată (32 % în România) sau datele nesalvate atunci când computerul sau laptop-ul au repornit după instalarea actualizărilor.

Una peste alta, unii angajați consideră că timpul de oprire al acestui dispozitiv este o oportunitate de a mai amâna puțin lucrurile pe care le au de făcut, 27% dintre respondenți recunoscând (23% în România) că au instalat actualizări pentru a pierde în mod deliberat timpul la locul de muncă. Cu toate acestea, în general angajaților nu le place ca munca lor să fie întreruptă, astfel încât 65% își doresc actualizări în afara programului de lucru pentru a-și menține productivitatea (67% în România).

„De obicei, actualizările sunt descărcate în timpul programului de lucru în modul silențios și nu afectează activitatea. Cu toate acestea, pentru a le aplica la sistem, este necesară o repornire a computerului. Desigur, unele sarcini de serviciu nu pot fi amânate, așa că, de obicei, un utilizator poate reporni dispozitivul într-un anumit interval de timp. După cum putem vedea, unii oameni duc dorul unor astfel de notificări, iar alții nu doresc să facă actualizările în timpul programului de lucru. Prin urmare, repornirea necesară se poate întâmpla în momentul cel mai inoportun – chiar înainte de un apel important sau în timp ce scrieți un e-mail lung”, – spune Egor Kharchenko, IT Service și Asset Group Manager la Kaspersky.

Cum poți programa convenabil actualizările de software pentru a nu afecta activitatea angajaților:

  1. Planificați actualizările mai aproape de sfârșitul zilei de lucru, când dispozitivele sunt încă pornite și pot descărca actualizările necesare, dar activitatea angajaților este de obicei mai redusă.
  2. Dacă este posibil, utilizați wake-on-LAN. Această tehnologie permite pornirea stațiilor de lucru prin rețea, astfel încât actualizările pot fi descărcate în afara programului de lucru.
  3. Împărțiți utilizatorii în mai multe grupuri, inclusiv unul de testare. Actualizați-le unul câte unul, astfel încât departamentul IT să poată ajuta pe toată lumea în timp util dacă ceva nu merge bine.
  4. Informați personalul despre funcția de salvare automată disponibilă în unele programe de productivitate la birou – aceasta va salva automat toate modificările lor.
  5. Instalați o soluție de protecție la nivel endpoint cu funcții de gestionare a patch-urilor, cum ar fi Kaspersky Endpoint Security for Business. În plus, detectarea comportamentului și tehnologiile de prevenire a exploiturilor nu permit atacatorilor cibernetici să valorifice problemele de securitate nerezolvate.
Exit mobile version