PCNEWS

REVIEW: MYRIA Vision V38WIN – performant, dar deloc silențios

Sistem Desktop PC MYRIA Vision V38WIN Powered by Asus

Cu toată mobilitatea și comoditatea lor, laptopurile au limitări, în special pentru gameri, care nu au la dispoziție alte variante de upgrade în afara stocării și a memoriei. Ceea ce nu-i rău, dar atunci când apar noi generații de jocuri, în cel mai bun caz gamerii vor resimți o scădere de performanță a laptopului lor, dacă nu cumva vor fi nevoiți să scadă drastic setările jocului. Motiv pentru care, un PC desktop rămâne în continuare unul dintre instrumentele predilecte ale gamerilor, grație posibilităților nelimitate de upgrade.

Așa că sistemul MYRIA Vision V38WIN Powered by ASUS, care a ajuns pe bancul nostru de teste, ne-a oferit ocazia de a vedea ce se mai întâmplă prin lumea desktopurilor și la ce nivel de performanță se ridică acum un desktop perfect echipat pentru jocuri de ultimă generație. Și nu am fost deloc dezamăgiți de performanța oferită de acest sistem. Încă de când arunci prima oară un ochi pe specificații vei remarca redutabila combinație dintre un procesor Intel performant de generația a 10-a și o placă video ASUS TURBO RTX 3070 cu GPU din noua familie GeForce RTX 30, capabilă să ducă lejer, la detalii maxime, orice joc al momentului.

Minimalism bine dozat

O lectură sumară a specificațiilor te va face să știi, încă dinainte de a apăsa butonul de pornire, că vei avea parte de o foarte bună experiență în jocuri. Dar tot în acel moment nu prea ai cum să nu remarci designul minimalist al carcasei spațioase și un prim element de ergonomie care simplifică controlul, mai precis amplasarea panoului frontal pe partea de sus a carcasei. Acest amplasament permite un acces cât se poate de facil la panou și la porturile USB ale acestuia, fiind ideal dacă vei ține sistemul sub un birou.

Specificațiile modelului testat MYRIA Vision V38WIN

Panoul lateral din partea stângă este fabricat din sticlă securizată, care îți permite să vezi toate componentele din interior și iluminarea RGB Aura Sync a ventilatoarelor carcasei. Spațiul interior al carcasei este generos și aranjarea destul de discretă a cablurilor oferă un aspect aerisit, care permite o circulație nestingherită a aerului pentru răcire. Sursa este montată pe podea, într-un compartiment propriu, așa că nu vei vedea aproape deloc cablurile de alimentare. SSD-ul este și el foarte discret montat, în afara privirii.

Odată pornit sistemul, te vei putea bucura și de iluminarea RGB a panoului frontal al carcasei, care are un efect estetic plăcut, cu spirale multicolore care radiază din logo-ul montat în centru. Desigur, vei putea controla efectele de iluminare ulterior, folosind software-ul proprietar al ASUS, Armoury Crate.

Punctul nevralgic – ventilatorul sursei

Înainte de orice altceva, trebuie să abordăm un punct nevralgic al acestui sistem, care se face remarcat imediat după pornire, și anume zgomotul ventilatoarelor, la care, ca să fim sinceri, nu ne-am fi așteptat. În general, ventilatoarele sistemelor recente nu se aud deloc până ce procesorul este solicitat undeva în jur de 40 % din capacitate iar temperatura atinge o valoare de circa 40-50 de grade Celsius. În cazul acestui sistem, însă, zgomotul ventilatoarelor, încă de la pornire, seamănă cu al unui sistem care rulează o sarcină destul de solicitantă și inițial am căutat să vedem dacă nu cumva este setat să lanseze la pornire vreun soft solicitant. Spoiler alert: nu este.

Încercând să determinăm sursa zgomotului, am descoperit că nu ventilatoarele carcasei sau coolerul procesorului sunt responsabile, ci ventilatorul sursei, care este prea zgomotos și, cum aveam să constatăm ulterior, produce și mai mult zgomot când pornești un joc sau rulezi un program solicitant pentru procesor. Este destul de straniu să fim nevoiți să îți spunem așa ceva în legătură cu un sistem nou-nouț, dar îți recomandăm un upgrade/replacement de sursă sau o pereche de căști cu o bună izolare fonică.

Configurație robustă pentru jocuri

Placa de bază ASUS Prime Z490-V îți oferă opțiuni extinse de conectivitate și vine la pachet cu o inteligență artificială integrată care facilitează setarea parametrilor de performanță și optimizarea lor în timp real, așa că vei beneficia de reglaje la nivel de expert chiar dacă ești un începător. Softul AI Suite 3 va monitoriza pentru tine starea sistemului și va permite reglaje fine pentru toți parametrii de performanță.

Procesorul Intel din generația a 10-a, Core i9-10850K este fabricat pe baza unui proces pe 14 nm, are 10 nuclee și 20 de fire de execuție și, grație multiplicatorului deblocat, poate fi urcat de la frecvența de bază de 3,6 GHz până la maximum 5,2 GHz, având un TDP de 125 W. Sistemul este echipat cu 16 GB de memorie DDR4 la 2.666 MHz, dar dacă vrei să rulezi sarcini care solicită intens memoria, procesorul poate lucra cu maximum 128 GB de memorie DDR4 la 2.933 MHz. Procesorul este dotat și cu un cip grafic integrat Intel HD Graphics 630.

Placa grafică ASUS TURBO RTX3070 cu 8GB VRAM excelează în jocuri, oferindu-ți ray tracing de cea mai bună calitate în timp real și performanțe rapide și stabile chiar dacă duci la maximum toate setările jocurilor recente. Dacă joci titluri care suportă ray tracing, cum ar fi Battlefield V, Shadow of the Tomb Raider sau Cyberpunk 2077 vei experimenta o grafică de următoarea generație, în care iluminarea atinge un nivel de realism fără precedent. Placa are propria inteligență artificială rulată de nucleele Tensor care alimentează DLSS 2.0, o nouă și îmbunătățită rețea neuronală bazată pe deep learning, care reușește să crească numărul de cadre pe secundă redate generând imagini frumoase și extrem de clare în jocuri.

Dar, având în vedere capriciile sursei zgomotoase cu care este echipat sistemul, așteaptă-te la un zgomot destul de puternic al ventilatoarelor, motiv pentru care o pereche de căști bune devine un accesoriu indispensabil. Cipul audio al plăcii de bază îți oferă un sunet excelent în căști, cu o bună spațialitate și o redare precisă a indiciilor direcționale pe baza cărora poți determina din ce direcție va veni următorul glonț.

Performanțe foarte bune

Cum era de așteptat, configurația puternică a acestui sistem oferă un excelent nivel de performanță în jocuri și în toate activitățile care solicită intens procesorul sau placa grafică. Orice program se lansează rapid, grație stocării SSD, și rulează extrem de fluid, indiferent de sarcină. Chiar dacă l-ai cumpărat pentru jocuri, sistemul este unul versatil, pretându-se excelent și la activități de tip office sau la redarea de multimedia la cel mai bun nivel calitativ.

Scor MYRIA V38WIN în 3DMark Time Spy (Foto: PC News)

Scor MYRIA V38WIN în 3DMark Fire Strike Ultra (Foto: PC News)

Sistemul s-a comportat foarte bine și în benchmark-uri. În 3DMark, care măsoară puterea de randare 3D a GPU-ului și capabilitățile CPU-ului, sistemul a atins 13.243 de puncte în testul Time Spy și 8.680 de puncte în testul Fire Strike Ultra, valori de top foarte bune, care i-au atras calificativele de „Great”, respectiv „Excellent”. În PCMark 10, care simulează sarcini de lucru tipice pentru calculatoarele de acasă, sistemul a obținut o valoare respectabilă de 7.471 de puncte.

Scor MYRIA V38WIN în PCMark 10 (Foto: PC News)

Răcire eficientă

La cât zgomot produc ventilatoarele, răcirea ar face bine să fie foarte bună. Și este. Când este doar sistemul de operare pornit, temperaturile variază în jurul valorii de 30 de grade și nu au crescut peste 70 de grade nici când am rulat jocuri cu nivelul maxim de ray tracing activat (da, de Cyberpunk 2077 este vorba).

Sistemul vine echipat cu trei ventilatoare de carcasă. Cel uzual, care evacuează aerul cald din sistem prin partea din spate a carcasei este echipat și cu iluminare RGB Aura Sync. Alte două ventilatoare sunt montate pe tavanul carcasei și sunt și ele dotate cu iluminare RGB.

Placa grafică ASUS TURBO-RTX3070-8G este dotată cu un singur ventilator de 80 mm și are un design gândit pentru carcase cu un spațiu limitat (ceea ce nu este cazul aici), oferind o eficiență sporită a răcirii. Așa că placa dispune de suficiente rezerve pentru a-ți permite să setezi rezoluții până la 8K (7.680 x 4.320 pixeli).

Configurare facilă

ASUS AI Suite 3 pe MYRIA V38WIN (Foto: PC News)

Sus-menționatul soft AI Suite 3 reunește, în cadrul unei interfețe destul de intuitive și detaliate, toate setările sistemului, oferind opțiuni și pentru începători și pentru utilizatorii avansați. Începătorii pot folosi, cu un singur clic, un asistent care va analiza componentele sistemului și va oferi setări optime care sunt aplicate și monitorizate automat cu asistență din partea unui sistem de inteligență artificială integrat. Sistemul va lua în calcul modul în care folosești calculatorul și programele pe care le rulezi, adaptând în mod dinamic setările în funcție de ce faci în fiecare moment și nu ai nevoie de cunoștințe avansate pentru a rivaliza cu sisteme setate de experți. Dacă ești un utilizator avansat, granularitatea setărilor de sistem este ideală, permițându-ți setări avansate ale tuturor aspectelor.

ASUS AI Suite 3 pe Myria V38WIN (Foto: PC News)

AI Suite 3 are secțiuni dedicate pentru controlul digital al alimentării (DIGI+), pentru eficientizarea consumului energetic (EPU), pentru overclocking (Turbo V) și pentru reglarea dinamică a ventilatoarelor (Fan Xpert 4). În plus, suita integrează un utilitar pentru curățarea sistemului, un altul pentru facilitarea actualizărilor, precum și o secțiune cu informații detaliate despre sistem.

Pentru reglarea iluminării RGB, vei folosi softul Armoury Crate, care vine într-o versiune simplificată față de cea instalată pe laptopuri, dar care îți permite să setezi toate LED-urile integrate în sistem și în dispozitivele RGB compatibile Aura Sync conectate la sistem, cum ar fi benzile LED. Poți crea un aspect unitar și sincronizat al iluminării RGB, dintr-o interfață intuitivă și ușor de folosit.

Considerații finale

MYRIA Vision V38WIN Powered by Asus este un sistem foarte performant, gândit pentru jocuri de ultimă generație, pe care le poate rula fără nicio problemă. Singurul inconvenient, dar din păcate unul ce nu poate fi ignorat prea ușor, este zgomotul produs de ventilatorul sursei, chiar și la un grad de solicitare redusă sau când sistemul nu rulează nimic altceva în afară de sistemul de operare. Dacă oricum obișnuiești să porți căști atunci când lucrezi sau te joci, nu vei avea nicio problemă și vei putea aprecia pe deplin nivelul deosebit de performanță al componentelor. Dacă vii de la un laptop de gaming mai vechi, te vei obișnui mai ușor cu acest zgomot care este comparabil. Dacă nu, doar o pereche de căști va atenua disconfortul.

VEZI PREȚUL ONLINE

Evaluarea PC News

Performanță
Design
Conectivitate
Silențiozitate

Best Performance

Dacă ar fi avut sursa pe care o merită, prestația sistemului MYRIA Vision V38WIN Powered by ASUS ar fi fost impecabilă. Dar chiar dacă trebuie să porți căști pentru o experiență confortabilă, sistemul oferă performanțe extrem de bune și are o configurație pe cât de redutabilă pe atât de dezirabilă.

Evaluarea cititorilor: Fii primul care evaluează!
Exit mobile version