PCNEWS

SIVECO România ne prezintă o parte din realizările sale

SIVECO România a dezvoltat și implementat peste 100 de portaluri la nivel național și international, prin intermediul cărora a facilitat dezvoltarea de comunități virtuale de peste 40 de milioane de oameni.

Specialistii companiei deșin o expertiză vasta în dezvoltarea de portaluri specializate în domenii multiple (educațional, turism, agricultura, sport etc), portaluri destinate publicului larg, mediului corporatist și sectorului public, oferind în același timp facilități moderne de colaborare și partajare a informațiilor, într-un mediu virtual, securizat.

Cel mai amplu portal dezvoltat de specialiștii SIVECO România este cel realizat la inițiativa Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, în vederea informatizării învățământului românesc http://portal.edu.ro. Acesta a avut ca obiectiv crearea celei mai importante surse de date disponibile online, care să ofere informații pertinente, corecte și actualizate în timp real despre sistemul educațional din România.

Siveco AeL eContent

Exit mobile version