PCNEWS

System Innovation România crește cu 230% în 2014

System Innovation România, compania care implementează SAP Business One în România și Sud-Estul Europei, a obținut o creștere cu 230% a cifrei de afaceri în anul 2014. Creșterea a fost înregistrată atât la nivelul serviciilor de implementare cât și a vânzării de licențe, și se bazează pe semnarea la jumătatea anului a unui parteneriat cu T-Systems Ungaria, dar și pe atragerea unor clienți noi din piața locală.

În 2014, compania a atins un nivel de 50% al veniturilor obținute din surse externe prin derularea unor proiecte noi dar și extinderea unor proiecte la clienți deja existenți în Cipru, UK, Bulgaria și Serbia. Numărul de clienți a crescut cu 15%, ceea ce arată că noile proiecte au avut un grad ridicat de complexitate și o valoare adăugată mai mare. Pentru gestiunea volumului crescut de activitate, Systems Innovation România și-a consolidat echipa, având în prezent 11 angajați implicați în consultanță, vânzări și implementare.

„Rezultatele bune obținute în 2014 au la bază parteneriatul cu T-Systems Ungaria, care ne-a deschis calea pe câteva piețe externe, dar și interesul pentru mobilitate și eficiență arătat de clienții din România. Am muncit mai mult în acest an, cu o echipă mai numeroasă, iar cifrele de arată că putem crește accelerat. Evident, companiile mici înregistrează procente surprinzătoare, însă nu am crescut doar cifra de afaceri, ci și experiența acumulată în proiecte de SAP Business One, certificările, numărul de referințe publice. În 2014 am pus bazele unei strategii de dezvoltare pe termen mediu, astfel încât avem o bază solidă pentru anul următor. Mă aștept ca 2015 să fie un an la fel de bun, nu doar pentru noi, ci pentru întreaga economie”, afirmă Irina Oprea, Director General System Innovation România.

Alături de proiectele noi de SAP Business One, cu obiective clare de creștere a eficienței și profitabilității, din punt de vedere tehnologic, clienții au cerut cu precădere implementări de soluții mobile, consolidare la nivelul grupurilor de companii, integrări cu soluții de e-commerce, interfețe de tip EDI (Electronic Data Interchange) etc. Pentru 2015, compania are deja în derulare mai multe proiecte pe verticalele producție, distribuție și servicii, iar prognozele arată oportunitatea atingerii unei creșteri de 75-80%, care ar putea fi depășită în condițiile finalizării unor proiecte pe tehnologia de avangardă SAP HANA. Complementar, Systems Innovation va aduce pe piața locală la începutul anului 2015 noua versiune SAP Business One 9.1 ale cărei funcționalități complexe sunt așteptate de clienți.

System Innovation România

Exit mobile version