PCNEWS

Uita de 3D! Vin hologramele

Tehnologia de ultima ora da semne sa revolutioneze deopotriva lumea sportului si domeniul home entertainment. Peste numai cativa ani, fotbalul va fi mult mai mult decat acum, oferind lumii intregi spectacolul de pe teren la parametri greu de imaginat acum.

De pilda, Japonia, tara candidata ca gazda a FIFA 2022, promite filmari 3D de inalta definitie, o perspectiva de 360 de grade (denumita Freeviewpoint Vision), asemanatoare hologramelor, asupra actiunii de pe terenul de fotbal, sunet la claritate maxima si computere de mare capacitate capabile sa redea instantaneu imagini pe ecranele uriase amplasate pe teren.

Cu noua tehnologie de transmisie live, alaturi de stadioanele super-dotate si facilitatile turistice oferite de Japonia, meciurile promit sa se transforme intr-o experienta fara precedent pentru toti telespectatorii din cele 208 state membre FIFA, fara deosebire.

Initial, Japonia isi anuntase candidatura pentru Campionatul Mondial din 2018, dar s-a retras, dupa ce FIFA a declarat ca sunt mari sanse ca o tara europeana sa fie aleasa drept gazda. Astfel, pentru 2018 au ramas in cursa Anglia, Australia, Rusia, SUA, Belgia/Olanda si Spania/Portugalia. Totusi, Japonia isi mentine candidatura pentru 2022, concurand, pe langa statele de mai sus, cu Qatar si Coreea de Sud. Voi ce parere aveti: au niponii sanse sa castige organizarea campionatului FIFA 2022?

Exit mobile version