PCNEWS

UTOK lansează o tabletă multimedia cu procesor Intel Atom

UTOK extinde gama de tablete cu procesoare Intel Atom prin anuntarea UTOK i1000, tableta multimedia echipata cu husa cu tastatura si 5 ani garantie.

Tableta UTOK i1000 a fost conceputa cu scopul de a satisface dorintele consumatorilor de continut multimedia. Procesorul Intel Atom Z2520 este cu pana la 50% mai rapid decat procesoarele Dual Core din gama, oferind consumatorilor performante ridicate, insa mult mai accesibile. Alaturi de procesor, UTOK i1000 dispune de 1 GB RAM DDR3, pentru gestionarea eficienta a aplicatiilor. Performantele ies in evidenta pe ecranul IPS HD de 10.1”, care afiseaza culori vibrante din orice unghi, ideale pentru continutul multimedia si navigare web.

Specificatiile UTOK i1000 sunt completate de memoria interna de 8 GB, extensibila cu pana la 32 GB prin card micro SD, camere foto duale, conectivitate WiFi 802.11 b/g/n si 3G prin intermediul unui modem extern si bateria de 6000 mAh, ce asigura o autonomie de pana la 6 ore. Android Jelly Bean 4.2 este sistemul de operare ce complementeaza cu succes specificatiile tehnice ale UTOK i1000. Gratie interfetei simple si intuitive, a stabilitatii imbunatatite si a accesului la sute de mii de aplicatii din Magazinul Play, UTOK i1000 reprezinta echilibrul perfect dintre software si hardware. In plus, tableta vine echipata cu o husa cu tastatura care ofera atat protectie, cat si un nivel de functionalitate de neegalat. Aspectul elegant si tastatura inclusa fac din aceasta husa partenerul ideal pentru tableta UTOK i1000.

UTOK i1000 este disponibila incepand de astazi, 30 septembrie 2014, la un pret recomandat de 649 lei.

UTOK i1000

Exit mobile version