PCNEWS

Visa şi Samsung vor plăți prin NFC

Samsung GALAXY Note 8.0

Samsung GALAXY Note 8.0

Plățile prin NFC sunt un obiectiv al firmelor mari care văd în acest serviciu o nouă modalitate de a face bani serioși luând câte puțin de la toată lumea. Visa şi Samsung au încheiat o alianţă globală care îmbină expertiza Visa în domeniul plăţilor şi pe cea a companiei Samsung în tehnologia pentru dispozitive mobile – o alianţă care poate accelera considerabil disponibilitatea plăţilor mobile la nivel global.

Conform acordului, instituţiile financiare care intenţionează să lanseze programe de plăţi mobile vor putea folosi Visa Mobile Provisioning Service, pentru a descărca în siguranţă informaţii privind contul de plăţi pe dispozitive Samsung prevăzute cu tehnologie NFC. În plus, Samsung a fost de acord să încarce aplicaţia Visa payWave pe dispozitivele sale mobile prevăzute cu tehnologie NFC. Visa payWave este aplicaţia de plăţi mobile dezvoltată de Visa care permite consumatorilor să realizeze plăţi contactless cu ajutorul dispozitivelor mobile, printr-o simplă apropiere de cititor.

Pentru a permite instituţiilor financiare să lanseze pe scară largă programe de plăţi mobile (NFC), Samsung va oferi băncilor posibilitatea de a încărca informaţii despre contul de plăţi prin transfer direct (over-the-air) într-un cip sigur integrat în dispozitive Samsung, prin intermediul Visa Mobile Provisioning Service, corelat cu Samsung KMS (Key Management System) – un serviciu care creează domenii sigure de stocare a datelor pentru emitenţi.

Aplicaţia Visa payWave pentru dispozitive mobile va fi pre-încărcată pe anumite dispozitive mobile Samsung de nouă generaţie, prevăzute cu tehnologie NFC şi un element de siguranţă încorporat. Încă de la achiziţionare, aceste dispozitive sunt pregătite să fie personalizate cu informaţii despre contul de plăţi Visa – un pas simplu pe care consumatorii îl vor putea iniţia cu ajutorul unei aplicaţii de plăţi mobile furnizate de propria instituţie financiară.

În cadrul Congresului Mondial al Comunicaţiilor Mobile 2013 din Barcelona, desfăşurat în perioada 25 – 28 februarie, Visa va prezenta modul de funcţionare al aplicaţiei Visa payWave pentru dispozitive mobile şi Visa Mobile Provisioning Service pe care instituţiile financiare îl pot folosi pentru a încărca în siguranţă informaţii despre contul de plăţi pe dispozitive mobile Samsung prevăzute cu NFC.

Samsung GALAXY S III cu NFC

Exit mobile version