PCNEWS

Visual Fan intră în zona proiectelor industriale de panouri fotovoltaice

Lucian Peticilă, CEO Allview

Lucian Peticilă, CEO Allview

Visual Fan SA, companie cu sediul în Brașov, deținătoarea brandului Allview, anunță lansarea diviziei Allview Industry și comercializarea unor noi kit-uri fotovoltaice destinate de data aceasta uzului industrial, care pot fi achiziționate și prin programul PNRR. Noile kit-uri sunt preconfigurate sau se pot configura în funcție de necesarul de consum al utilizatorului industrial, compania oferind clienților proiecte complete, de la consultanță până la montaj și servicii de întreținere. În plus, în urma serviciilor de consultanță, Visual Fan poate genera clientului atât oferta tehnică, cât și cea comercială pentru accesarea fondurilor PNRR.

Noile produse Visual Fan reprezintă kit-uri industriale cuprinse între 200 kW și 1MW, cu stocare minim de 20% din capacitatea instalată. Invertoarele utilizate sunt marca Growatt, cu variante de putere cuprinse între 50 kW și 125 kW, în timp ce bateriile sunt de tipul LFP cu putere cuprinsă între 10 kWh și 25 kWh. Pentru montaj, compania pune la dispoziția clienților propria echipă, iar pentru eficientizare și oferirea unui timp optim de montaj, în orice județ al României, se lucrează și cu echipe de instalare ale unor companii specializate în domeniu.

Divizia Allview Industry a fost dezvoltată ca o soluție de eficiență energetică adresată sectorului industrial și comercial (fabrici de producție, depozite, supermarket-uri, clădiri de birouri, hoteluri, spitale, școli). Beneficiile acestor noi kit-uri fotovoltaice pentru sectorul industrial și comercial sunt: (1) scăderea costurilor energiei electrice, (2) amortizarea capitalului investit în decurs de 4–6 ani, (3) diminuarea riscului întreruperii activității, (4) adaptarea sistemului la nevoile clientului care permite reduceri suplimentare și (5) contribuția constructivă la o piață energetică verde.

Luna trecută, compania Visual Fan a intrat pe piața energiei verzi, prin lansarea de panouri solare Allview – cu putere de 455W, randament de 20.9% și optimizare cu 3 diode, care asigură funcționarea sistemului chiar și atunci când o parte din panou este umbrită, dar și kit-uri personalizabile, al căror montaj se poate planifica online, facilitând astfel achiziția și instalarea sistemului pentru clienți, care au și posibilitatea de plată în rate.

Exit mobile version