ASUS îşi arată muşchii la Mobile World Congress şi face demonstraţii cu Windows 7 pe Eee PC.
Citiţi comunicatul mai jos.
ASUS, pionier şi lider între producătorii de dispozitive ultra-portabile destinate accesului online, prezintă demonstrativ la “Mobile World Congress” (16–19 februarie 2009) modul în care utilizatorii pot pune în valoare conexiunea mobilă de mare viteză a Eee PC-urile echipate cu noul sistem de operare Windows 7. Modelele Eee PC prezentate sunt printre primele dispozitive care valorifică capabilităţile 3,5G dezvoltate pentru arhitectura Windows 7, oferind utilizatorilor o experienţă deosebită privind navigarea online wireless la cele mai mari viteze, într-un mod simplu şi perfect stabil.
Capabilitatea 3.5G este asigurată de modulul integrat Huawei EM770, unul dintre primele modemuri 3,5G integrate, dezvoltate special pentru Windows 7. Prin îmbinarea perfectă dintre ultra-mobilitatea Eee PC şi sistemul de operare Windows 7, se pune în practică viziunea ASUS privind conectarea online în orice moment şi de oriunde – de acasă, de la birou sau în deplasare.
Cu scop demonstrativ, ASUS a instalat sistemul Windows 7 Beta pe două dintre cele mai noi modele Eee PC echipate cu modem 3,5G – Eee PC 1003HA şi Eee PC T91. Eee PC 1003HA este un dispozitiv elegant şi cu latura subţire, care integrează un ecran de 10 inci şi un hard disk cu capacitate de 160GB, beneficiind totodată şi de 10GB Eee Storage în mediul online. Modelul este pregătit pentru comercializare, exclusiv prin intermediul operatorilor de telefonie mobilă. Eee PC T91 iese în evidenţă prin ecranul senzitiv rotativ şi suita de aplicaţii optimizate pentru preluarea comenzilor tactile.
ASUS a dezvăluit şi modelul Eee PC cu capabilităţi WiMAX şi Wi-Fi, dezvoltând ideea disponibilităţii permanente a conexiunii wireless. Eee PC 1000HG va integra suport pentru IEEE 802.16e, WAVE2 şi Wi-Fi 802.11a/b/g/n în benzile 2.4GHz~2.7GHz şi 5.1GHz~5.8GHz.