PCNEWS

Xerox 700

Xerox propune două echipamente color digitale de producţie, dotate cu o tehnologie avansată de management al culorii şi opţiuni multiple de finisare. Xerox 700i şi 770 permit realizarea unor lucrări complexe, la o calitate superioară a imaginilor, pe diverse suporturi media – broşuri legate şi decupate, cataloage, documente perforate, manuale decupate şi pliate, broşuri pliate în trei, cărţi poştale imprimate cu date variabile şi produse foto speciale.

Presele au o rezoluţie de 600 x 600 dpi pentru scanare şi copiere, respectiv 2400 x 2400 dpi, pentru imprimare. Ele permit obţinerea culorilor dorite în mod uşor şi rapid, la o viteză de printare de până la 70 de pagini pe minut (viteza este constantă pentru Xerox 770, indiferent de grosimea hârtiei folosite).

Exit mobile version