PCNEWS

ASUS inlocuieste produsele cu chipset-uri seria 6 de la Intel

Bazându-se pe ultimele informații provenite de la Intel, ASUS este bucuros să anunțe că produsele actualizate, bazate pe chipset-urile Sandy Bridge, vor fi livrate începând cu această săptămână, imediat după ce design-ul revizuit va fi lansat de către Intel. Răspunsul rapid este menit să prevină eventualele neplăceri ale utilizatorilor. Vor fi înlocuite atât plăcile de bază cât și notebook-urile care ar putea avea probleme. Pe segmentul notebook-urilor, ASUS va demara livrarea modelelor revizuite G73SW, N53SV și N53SN, urmate de N43SL, N43SN și N73SV.

Clienții care dețin deja modele ce ar putea fi afectate pot vizita: http://vip.asus.com/eservice/changeSandybridge_NB.aspx?slanguage=en-us pentru a verifica dacă notebook-ul lor intră în acestă categorie și pot să urmeze procedura de returnare și înlocuire. Pentru clienții care plănuiesc să achiziționeze un notebook nou cu tehnologie Intel Sandy Bridge, ASUS a marcat în mod clar toate ambalajele indicând hardware-ul revizuit. Căutați o etichetă lipită în zona tastaturii sau chiar pe ambalaj pe care este scris “New Revision Certified Design”. Produsele care poartă acestă etichetă sunt complet revizuite și funcționale.
Pentru asistență și mai multe informații vă rugăm accesați: http://vip.asus.com/eservice/changeSandybridge_NB.aspx?slanguage=en-us sau apelați reprezentanța locală ASUS.

Clienții care dețin plăci de bază afectate pot vizita http://vip.asus.com/eservice/changeSandybridge_MB.aspx?slanguage=en-us pentru detalii privind returnarea și înlocuirea produselor. Pe lângă acestea, utilizatorii pot indentifica produsele revizuite verificând etichetele “New B3 Revision” ce se află pe ambalaje și produse. Versiunile chipset-urilor pot fi verificate, de asemenea, prin etichetele lipite pe acestea dar și prin: BIOS, ASUS SATA Verifier sau utilitarele CPUID și CPU-Z. În momentul în care Intel a anunțat că eroarea de design afectează anumite porturi SATA 3Gb/s, ASUS a creat utilitarul SATA Verifier pentru a ajuta utilizatorii să identifice în mod clar porturile SATA 6Gb/s neafectate pentru fiecare produs în parte. Mai multe informații pot fi găsite pe http://event.asus.com/2011/mb/Identify_unaffected_SATA_port/.
Asus încurajează toți posesorii de produse afectate să le returneze în vederea înlocuirii astfel încât tranziția la hardware-ul revizuit să se facă simplu și cât mai rapid posibil.



Exit mobile version