PCNEWS

Bitdefender atrage clienți importanți

Participarea la diverse târguri și expoziții aduce beneficii importante firmelor românești. Bitdefender anunţă peste 500 de potenţiali parteneri şi clienţi corporate generaţi în urma participării la cele mai importante târguri de tehnologie din Europa de anul acesta. Accesul la potențialii clienți prezenți la târgurile de la Barcelona și Hanovra au costat compania Bitdefender mai multe sute de mii de euro.

Bitdefender a prezentat clienţilor gama Mobile Security pentru utilizatorii de smartphone‐uri şi tablete cu Android, ce foloseşte tehnologii de scanare în cloud, precum şi soluţia Power TuneUp, de optimizare a terminalelor mobile.

La expoziția CeBIT 2012, ce s-a desfăşurat în perioada 2‐6 martie la Hanovra, Bitdefender a avut o prezenţă impresionantă, cu un stand de peste 50 de metri pătraţi. Noua soluţie de stocare securizată, Bitdefender SafeBox, introdusă în portofoliul companiei a fost lansată oficial în cadrul CeBIT 2012. Tot la Hanovra, operatorii de centre de date au studiat în detaliu soluţia de securitate pentru medii virtuale, Security for Virtualized Environments.

Exit mobile version