PCNEWS

Kingston diversifică gama de memorii cu Fury

Kingston Fury

Kingston Fury

Kingston a anunțat astăzi disponibilitatea noilor memorii de înaltă performanță: Kingston FURY Renegade, Kingston FURY Beast și Kingston FURY Impact. Modulele de memorie sunt destinate pasionaților de hardware şi gaming și pot îmbunătăți sistemele printr-un simplu upgrade.

Perfecte pentru gamerii care doresc performanțe înalte, Kingston FURY Renegade DDR4 RGB vă permite să creșteți numărul de FPS-uri din jocuri și să păstrați fluența streaming-ului. Ele oferă viteze de până la 4600MHz și latențe reduse CL15 – CL19. Iluminarea RGB utilizează tehnologia brevetată Infrared Sync Technology, pentru oferi efecte de lumină sincronizate cu iluminarea celorlalte componente din sistem. Folosind un radiator masiv, de culoare neagră, Kingston FURY Renegade DDR4 poate atinge frecvențe de până la 5333MHz și latențe CL13-CL20.

Ambele modele sunt certificate Intel XMP cu profiluri optimizate pentru cele mai noi procesoare Intel. Trebuie doar selectat manual profilul din BIOS. Memoriile sunt disponibile în unități single de 8GB-32GB sau kituri de 2, 4 și 8 cu capacități de până la 256GB.

Kingston FURY Beast DDR4 RGB și non-RGB oferă creșteri de performanță în jocuri și editare video, oferind viteze de până la 3733MHz și latențe CL15-19. Cei care caută un raport preț-calitate bun vor fi încântați și de sistemul de iluminare al memoriilor Kingston FURY Beast DDR4. Sunt disponibile sub forma unui modul de 8GB – 32GB, dar şi sub formă de kituri cu capacități de până la 16-128GB. Radiatorul low profile de pe noile Kingston FURY Beast DDR4 disipează căldura într-un mod eficient și este disponibil atât pentru modulele single de 4GB – 32GB dar și pentru kiturile de 8 – 128GB.

Ambele modele oferă funcții precum overclock Plug n Play automat la 2666MHz , Intel XMP Ready şi compatibilitate cu procesoarele AMD Ryzen. De asemenea sunt disponibile și kituri DDR3.

Kingston FURY Impact sunt module SODIMM pentru calculatoare de mici dimensiuni sau laptop-uri, perfecte pentru a minimiza efectul de lag și a crește performanța. Disponibile în capacități de până la 64GB și cu funcții precum Intel XMP Ready şi AMD Ryzen Ready, noile memorii Kingston FURY Impact DDR4 suportă overclock automat Plug n Play până la o frecventă de 3200MHz pentru a putea susține cele mai noi procesoare Intel și AMD. Montarea noilor memorii Kingston FURY Impact DDR4 se realizează fără a interveni în BIOS. Acestea rulează eficient și la temperatură optimă datorită voltajului mic de 1.2V. Sunt disponibile inclusiv în format DDR3 la 1866MHz.

Exit mobile version