PCNEWS

Kingston lansează kiturile de memorie cu frecvență de 2800MHz

Kingston lansează noile kituri de memorie de 2800MHz, gamă de produse ce completează linia HyperX Predator. Aceste noi module de memorie funcționează la o frecvență de 2800MHz și pot atinge viteze de top, fiind dedicate entuziaștilor și pasionaților de overclocking, precum și integratorilor de sisteme PC.

Kitul de memorie este certificat Intel XMP şi a fost testat şi validat pe o gamă variată de plăci de bază de top disponibile în prezent pe piaţă. Utilizatorii pot supratacta memoriile cu uşurinţă, fără ajustări manuale, prin simpla selectare a unui profil BIOS.

HyperX Predator funcţionează la o frecvenţă de 2800 MHz şi este disponibil în capacităţi de memorie de la 8 GB până la 16 GB, în configuraţii de kituri dual channel şi quad channel.

Noul kit de 2800MHz este în prezent disponibil în varianta de 8GB, în regim dual-channel, cu latențe CAS 12.

Exit mobile version