PCNEWS

ASUS lansează laptopurile TUF Gaming A15 și A17 cu procesoare mobile AMD Ryzen 4000

Laptopurile ASUS TUF Gaming A15

Laptopurile ASUS TUF Gaming A15

La CES 2020, ASUS a venit cu o actualizare importantă pentru gama de laptopuri TUF Gaming. A schimbat designul, a mărit la 144Hz rata maximă de refresh pentru ecrane și a mizat pe noile procesoare mobile din seria AMD Ryzen 4000. Vorbim în acest caz de modelele TUF Gaming A15 și A17 (FA506 și FA706) ce vor fi disponibile în România din martie 2020, de la 3799 de lei în sus. Vor urma pe parcursul anului și modele cu CPU-uri Intel de generația a 10-a – TUF Gaming F15 și F17.

Procesoarele mobile AMD Ryzen aduc mai multe nuclee în zona mobilă

Arhitectura AMD Zen 2 ajunge acum și pe laptopuri, sub forma noii serii de procesoare mobile AMD Ryzen 4000. Laptopurile TUF Gaming A15 și A17 oferă opțiuni care merg până la cele mai recente procesoare mobile din seria AMD Ryzen 4000, cu 8 nuclee și 16 fire de execuție.

Chip-urile de top au o eficiență energetică dublă comparativ cu cele din generația anterioară, permițându-le utilizatorilor să facă mai mult decât simpla rulare de jocuri – forța multiplelor fire de execuție este perfectă pentru sarcinile de lucru cu multe procese în paralel și multitasking masiv. Combinația de îmbunătățiri arhitecturale și procesul de fabricație revoluționar pe 7 nm duce la o eficiență energetică excepțională. TUF Gaming A15 și A17 îmbină această putere cu o memorie RAM deosebit de rapidă DDR4-3200, care poate îmbunătăți și mai mult performanțele, atât în sarcinile de productivitate, cât și în gaming.

Grafica NVIDIA GeForce și tehnologia de sincronizare adaptivă

Indiferent de procesor, puterea grafică provine de la GPU-urile NVIDIA GeForce, bazate pe cea mai recenta arhitectură NVIDIA Turing. Întreaga gamă de laptopuri TUF Gaming poate fi configurată cu procesoare grafice de până la GeForce RTX 2060, care folosesc o combinație de nuclee CUDA, RT și Tensor pentru a activa randarea hibridă de „ray tracing” în timp real și accelerarea bazată pe AI. Utilizatorii vor putea rula cu ușurință jocuri și să facă streaming fluid simultan, de pe aceeași mașină.

Ecranele cu rate de reîmprospătare de până la 144 Hz ale modelelor de 15 inchi și cele cu 120 Hz de pe versiunile de 17 inchi profită pe deplin de ratele de reîmprospătare mai mari care pot fi atinse cu noile laptopuri TUF Gaming. Grafica integrată AMD Radeon din noile procesoare mobile din seria AMD Ryzen 4000 permite tehnologiei de sincronizare adaptivă a ratelor de reîmprospătare variabile să funcționeze în tandem cu monitoarele și dispozitivele echipate cu tehnologie de sincronizare adaptivă cu rate de reîmprospătare variabilă. Sincronizarea ratelor de reîmprospătare ale ecranului cu ratele de reîmprospătare ale sistemului permit rularea de jocuri într-o manieră fluidă, fără efecte de forfecare a imaginii chiar și atunci când FPS-ul variază natural de-a lungul acțiunii. Este evident faptul că tehnologia de sincronizare adaptivă este mai bună pentru jocuri decât ecranele tradiționale, cu rate de reîmprospătare fixe.

Ecranele de nivel IPS de 15 sau 17 inchi au unghiuri de vizualizare largi. Ecranul NanoEdge are rame subțiri pe trei laturi – un design care sporește efectul captivant al imaginilor și face carcasele mai portabile. Volumul global al laptopurilor TUF Gaming de 15 inchi este redus cu până la 7% comparativ cu modelele predecesoare, iar versiunile de 17 inchi sunt cu 8% mai compacte. Fiecare laptop include o cameră web pentru streaming sau conferințe video, poziționată pe marginea de sus, iar un decupaj subtil în exteriorul ramei creează suficient spațiu pentru montarea camerei și ajută la deschiderea comodă a capacului.

Cu toate că proporțiile au fost reduse, laptopurile TUF Gaming includ o opțiune de baterie mai mare, de 90 Wh, astfel încât utilizatorii nu trebuie să-și facă griji în legătură cu autonomia atunci când orele de curs, lucrul sau alte activități nu le permit accesul la o priză. Combinația de hardware eficient AMD și NVIDIA din TUF Gaming A15 și A17 oferă o autonomie de până la 8,7 ore de navigare pe web și de 12,3 ore de redare video, astfel încât utilizatorii pot rămâne productivi sau se pot distra mai mult timp.

Laptopurile TUF Gaming sunt disponibile în două finisaje exterioare. Fortress Gray are un capac metalic care a fost prelucrat prin sablare pentru a evidenția textura fină a materialului înainte de a fi finisat în nuanța de gri menționată în nume. Designul șuruburilor ancorează cele patru colțuri și se asortează cu ADN-ul dur al familiei TUF Gaming, iar suprafața fină a logo-ului TUF gravat cu laser contrastează subtil cu metalul texturat din jurul său. Bonfire Black vine cu un aspect mai agresiv, finisajul fiind gândit pentru gamerii extrovertiți. Formele trapezoidale mari din centrul capacului evocă modelul hexagonal folosit peste tot în carcasă și atrag privirea către logo-ul TUF Gaming încrustat. Această regiune centrală are un finisaj periat, în vreme ce flancurile sunt lucrate în relief cu un model de tip plasă care are o aderență mai bună. O bandă de un roșu aprins înconjoară toate laturile, indicând destul de evident puterea din interior.

Ambele finisaje sunt suficient de dure pentru a rezista stresului cotidian. Laptopurile TUF Gaming sunt certificate că întrunesc standardele MIL-STD-810H pentru vibrații, căderi de la mică altitudine și temperaturi și umiditate extreme.

Răcire curată și upgrade-uri facile la interior

Laptopurile de gaming au nevoie de un flux de aer rece considerabil pentru a ajuta componentele interne să funcționeze la parametri optimi ore în șir, așa că noul design personalizat al răcirii se asortează perfect cu noua carcasă. Modelul de tip fagure de pe spatele laptopului funcționează și pe post de rețea extinsă de admisie a aerului pentru ventilatoarele și radiatoarele din interior, înconjurând și orificiile de evacuare din spate, pentru a proteja lamelele radiatoarelor fără a obstrucționa fluxul de aer.

Un sistem de auto-curățare a răcirii direcționează impuritățile în tunele anti-praf înainte ca acestea să se poată depune pe palele ventilatoarelor și pe lamele radiatoarelor. Fluxul de aer care trece prin aceste canale curăța în mod natural praful din sistem, menținând laptopurile la cel mai bun nivel de performanță pe termen lung.

Cele mai recente laptopuri TUF Gaming sunt pregătite să se dezvolte în funcție de necesitățile utilizatorilor. Pentru accesul facil, capacul dorsal este securizat cu șuruburi Phillips standard, alături de un șurub special care se deschide și ajută la separarea panoului fără să fie nevoie să folosești vreun instrument.

La interior, două sloturi SO-DIMM pot găzdui până la 32 GB de RAM, ceea ce este suficient pentru multitasking masiv și chiar și pentru crearea de conținut. Sloturile duale M.2 oferă o cale de upgrade pentru biblioteca de jocuri în continuă expansiune și pentru arhivele digitale ale utilizatorilor. Sunt disponibile configurații cu SSD-uri NVMe de până la 1 TB cu timpi de încărcare extrem de rapizi și o performanța generală foarte sensibilă. Al doilea slot este pregătit pentru o stocare mai solidă, legată la aceeași interfață PCI Express rapidă.

Opțiuni ample de conectivitate pentru periferice

Pe latura stângă a laptopului, utilizatorii vor găsi două porturi USB 3.2 Gen 1 Tip A și un port USB 3.2 Gen 2 Tip C. Acesta din urmă suportă monitoare G-SYNC prin intermediul modului alternativ DisplayPort 1.4, iar un port dedicat HDMI 2.0b permite utilizatorilor conectarea unui proiector, monitor adițional sau televizor cu ecran mare. Un alt port USB oferă conectivitate adițională pe latura din dreapta.

Adaptorul Gigabit Ethernet dispune de un port LAN de mare viteză, cu latența scăzută, pentru jocuri multiplayer serioase. TUF Gaming A15 și A17 se pot conecta, de asemenea, wireless cu un adaptor Wi-Fi 5 (802.11ac) care include suport Bluetooth. Modelele F15 și F17 includ un upgrade la Intel Wi-Fi 6 (Gig+), care împinge lățimea de bandă maximă a interfeței wireless până la 2,4 Gbps atunci când aceasta este conectată la un router compatibil. Cunoscut și sub denumirea de 802.11ax, standardul de următoarea generație îmbunătățește și eficiența în cazul rețelelor aglomerate, scade latențele pentru jocurile multiplayer sensibile la așa ceva și sporește lățimea de bandă upstream, pentru streaming live.

Jack-ul audio combo oferă sunet virtual surround pentru căști stereo prin intermediul DTS:X Ultra. Există multiple presetări audio tunate pentru diferite tipuri de jocuri și media, plus un egalizator pentru reglaje fine. Boxele actualizate au mai mult spațiu și oferă un sunet cu volum mai amplu și bași mai profunzi decât generațiile anterioare.

Exit mobile version