Dacă profesia le impune utilizarea unui calculator, foarte multe persoane aleg un laptop ca instrument de lucru predilect. Și pe bună dreptate, pentru că aceste dispozitive nu oferă doar toată puterea de calcul de care ai nevoie, ci și mobilitate, care este o caracteristică crucială pentru cei care trebuie să lucreze de la distanță. Cu excepția unor cazuri particulare în care sistemele desktop sunt mai potrivite pentru anumite sarcini, cum ar fi lucrul cu plăci video de înaltă performanță sau folosirea de monitoare de mari dimensiuni pentru grafică high-end, aproape orice ai de făcut cu un calculator poți face cu un laptop.
Din acest motiv, ASUS a creat o serie specială de laptopuri numită ExpertBook P, care a fost gândită pentru afacerile cu un singur utilizator, pentru afaceri de mică anvergură, dar și pentru cei mai pretențioși utilizatori, care au nevoie de puterea inteligenței artificiale care să le îmbunătățească întreaga muncă. Iar cel mai versatil dintre modele este flagship-ul P5, care oferă utilizatorilor din mediul de business tot ce au nevoie pentru sarcinile uzuale, rulând impecabil orice aplicații de productivitate pentru cei care necesită un grad mai mare de durabilitate, securitate și funcții specializate decât ce oferă laptopurile obișnuite din clasa consumer.
Prima impresie contează
Am așteptat cu ceva emoție ca pachetul cu ExpertBook P5 să ajungă pe biroul nostru și ce am descoperit nu ne-a dezamăgit niciun pic. Iar primul lucru pe care îl vei experimenta este portabilitatea excelentă a acestui laptop. Profilul suplu și designul minimalist utilitar facilitează transportul și îl face potrivit pentru orice interacțiuni cu clienții sau cu colegii. Spre deosebire de laptopurile de gaming, care au și ele configurații redutabile ce pot rula fără probleme aplicații de productivitate, ExpertBook P5 nu are elemente de design țipătoare, precum led-urile colorate care deseori fac deliciul gamerilor și se asortează foarte bine cu decorul tipic al situațiilor de business, fie că te întâlnești cu un client la biroul acestuia sau într-o locație externă, cum ar fi un restaurant.
Eleganța designului este dublată de performanțe excepționale, o capacitate mare de stocare și o autonomie excelentă a bateriei, care rezistă pe tot parcursul zilei, toate acestea fiind protejate de o carcasă cu un design atemporal și frumos proiectat. Cu o greutate care pleacă de la doar 1,29 kg ușor și un profil cu grosimea de numai 1,49 cm, ExpertBook P5 este excelent pentru performanță în mișcare.
Noul corp din aluminiu oferă utilizatorilor un echilibru perfect între aspectul elegant, ergonomia confortabilă, optimizarea termică și elementele ecologice ale procesului de fabricație. Durabilitatea excepțională satisface standardul militar exigent US MIL-STD 810H, fără a sacrifica greutatea redusă. Iar când afli și de autonomia bateriei, care a fost evaluată de producători la o valoare epică de 28 de ore iar în practică depășește 20 de ore chiar și când rulezi destule sarcini solicitante, vei realiza că ai cheltuit deștept banii de upgrade. În plus, tehnologia de încărcare rapidă disponibilă asigură încărcarea bateriei de la 5% la 60% în mai puțin de 40 de minute.
Ergonomie excelentă
Profesioniștii moderni vor aprecia și spațiul de lucru intuitiv, cu taste funcționale amplasate convenabil pentru acces rapid și zona spațioasă pentru mouse care a fost creată prin relocarea porturilor I/O pe latura stângă a carcasei. Acest aspect bine gândit elimină orice protuberanțe deranjante (de genul cablurilor, memory stick-urilor sau altor dispozitive uzuale) din zona în care vei opera mouse-ul, ceea ce asigură confort și eficiență, făcându-l un laptop ideal pentru conferințe și multitasking fără întreruperi.
ExpertBook P5 este dotat cu un superb ecran IPS de 14 inchi 2.5K în format 16:10 și la o rezoluție de 2560×1600. Luminozitatea de 400 de niți asigură o lizibilitate clară chiar și în condiții de iluminare ambientală mai puternică, iar panoul tratat anti-strălucire cu o rată de reîmprospătare de 144 Hz asigură un confort foarte bun pentru ochi atunci când stai sesiuni lungi în fața laptopului, fiind certificat pentru emisii reduse de lumină albastră dăunătoare.
Tastatura are capace de taste mai mari și adâncite pentru o tastare mai ușoară, cu o cursă a tastelor de 1,5 mm și un pas (adică distanța dintre centrele a două taste adiacente) de 19,05 mm. Un rând de funcții practice axat pe facilitarea muncii permite accesul rapid la setările de volum și microfon și este prevăzut cu indicatori LED discreți dar suficient de vizibili care îți oferă dintr-o privire indicații privind starea activare/dezactivare a difuzoarelor și microfonului. În special util ni s-a părut indicatorul pentru microfon, dacă nu vrei să se audă în teleconferințe conversațiile pe care le ai cu colegii de birou.
Touchpad-ul din sticlă securizată Windows Precision de 110 cm pătrați permite o navigare precisă și fără efort, cu suport pentru gesturile utilizate în mod obișnuit. În plus, lungimea de acționare este de 0,23 mm și, în comparație cu touchpad-urile obișnuite ale laptopurilor de consum, este cu până la 40% mai lungă – pentru o senzație tactilă mai bună și un răspuns precis al feedback-ului.
Creat pentru performanțe AI de top
ExpertBook P5 (P5405) este un PC Copilot+ care marchează un progres semnificativ în tehnologia de calcul alimentată de AI pentru antreprenori, prosumatori și întreprinderi mici. Modelul flagship este echipat cu procesoare de ultimă generație Intel Core Ultra (nume de cod „Lunar Lake”) și integrează instrumentele ASUS ExpertMeet AI, care oferă o experiență îmbunătățită de AI. Aceste instrumente revoluționează întâlnirile online cu funcții avansate precum traducerea AI, rezumatele automate ale întâlnirilor și prioritizarea inteligentă a punctelor de discuție. În plus față de experiențele Copilot din Windows 11, ASUS AI ExpertMeet, asistentul AI de pe dispozitiv, îmbunătățește experiențele în cadrul întâlnirilor de afaceri. Optimizează experiențele de conferință imersive cu ajutorul AI noise-canceling audio și AI camera. Iar toate datele tale rămân pe laptopul tău cu AI, exact acolo unde le este locul.
ExpertBook P5 beneficiază de un procesor care integrează o unitate de procesare neurală (NPU) capabilă de până la 47 TOPS (tera operațiuni pe secundă) până la un total de 120 TOPS pe toată platforma (prin îmbinarea unui procesor Intel® CPU, a unui GPU și NPU într-un singur SoC), pentru experiențe AI unice care rulează chiar pe dispozitiv.
În configurația sa de top, acest laptop rulează un procesor Intel® Core™ Ultra 7 258V și 32GB la 1,8 GHz (cache de 12MB, frecvență de până la 4,8 GHz, 8 nuclee, 8 fire de execuție). În comparație cu modelul existent ExpertBook B5, care utilizează un procesor Ultra 7 155H, noul model P5 vine cu îmbunătățiri de până la 19% în performanța single-thread și o durată de viață a bateriei de peste 2 ori mai mare.
Design termic exemplar
Designul sistemului termic a fost meticulos proiectat pentru ceea ce ASUS numește ExpertCool. Ergonomia muncii influențează puternic proiectarea sistemului termic, care a fost gândit pentru o zi întreagă de lucru. Inginerii ASUS au proiectat cu atenție fluxul de aer și evacuarea căldurii pentru a ventila spre partea din spate, menținând în același timp un flux de aer bun indiferent dacă ecranul este deschis sau nu.
Pentru laptopurile de afaceri, un scenariu comun este utilizarea dispozitivului în regim andocat, cu capacul închis. În cazul multor laptopuri obișnuite pentru consumatori, designul termic al fluxului de aer se bazează pe evacuarea aerului prin orificiile de ventilație din spate, care ar fi blocate de ecran, sau în jos, care ar fi blocate de birou. Designul ExpertCool permite un flux de aer optim prin partea din spate a dispozitivului – indiferent dacă capacul ecranului este deschis (utilizare activă a laptopului) sau închis (utilizat prin andocare), asigurând o temperatură optimă în oricare dintre scenarii.
Afaceri securizate
Datele tale sunt mai bine protejate decât oricând cu ajutorul funcțiilor de securitate ASUS ExpertGuardian. Proiectat cu un BIOS de nivel comercial și conform cu NIST SP 800-155, laptopul include tehnologii Windows 11 Secured-core PC și oferă 5 ani de suport ASUS pentru actualizarea BIOS-ului și a driverelor, plus autentificare biometrică integrată cu autentificare FIDO, care oferă securitate suplimentară pentru protejarea datelor critice de la software, firmware la hardware.
Design sustenabil
ExpertBook P5 reprezintă un progres semnificativ în tehnologia durabilă. Acest produs inteligent și-a îmbunătățit semnificativ circularitatea cu 10% pentru a ajunge la 50%, utilizând indicatorii de tranziție circulară (CTI) pentru măsurarea performanței. Prin încorporarea materialelor reciclate și a unui design modular, ExpertBook P5 abordează direct problema presantă a deșeurilor electronice.