PCNEWS

Stiri pe scurt 6 Iunie 2008

Apă prin procesoare! IBM şi Institutul Fraunhofer din Berlin testează o soluţie de răcire a procesorelor 3D cu apă. Până aici nimic nou sub soare. Noutatea este că apa chiar pătrunde prin măruntaiele procesorului! Problema inginerească care trebuie rezolvată cât mai bine este izolarea circuitelor electrice astfel încât să se evite producerea unor scurt-circuite. Link

Google a închiriat pe 40 de ani de la NASA un teren cu o suprafaţă de 111.483 metri pătraţi. Aici Google îşi va construi un imens parc tehnologic. Pentru teren Google va plăti o chirie de 3.66 milioane de dolari către NASA. Interesant este că Google a angajat în ultimii 4 ani 17.000 de persoane ajungând la un total de 19.156 angajaţi. Link

Maşina hibridă Toyota Prius are un mare succes pe fondul crizei carburanţilor. Dar brusc în luna mai 2008 vânzările au scăzut cu 40%. Oare ce ce întâmplă? Scade preţul benzinei? Nu! Stocul de maşini Toyota Prius s-a epuizat şi momentan nu mai au baterii pentru a produce alte unităţi. Toyota vrea să vândă 450.000 de maşini Prius în acest an, iar în 2010 un milion … Link

Comisia antimonopol din Coreea de Sud a decis că Intel trebuie să plătească o amendă de 25,4 milioane de dolari deoarece a încălcat regulile de comerţ. Mai exact Intel este acuzat că a oferit discount-uri companiilor de calculatoare din Coreea de Sud (printre care şi Samsung) şi în acest fel a lovit în afacerile AMD. Intel a declarat că această decizie este dezamăgitoare. Link

Exit mobile version