PCNEWS

eReader romanesc

Firmele românești au început să exploateze potențialul pieței regionale și să colaboreze cu diverși producători asiatici pentru dezvoltarea unor echipamente sub marcă proprie. Evolio a lansat EVOBOOK, primul eReader romanesc cu tehnologie e-ink. Modelul este înzestrat cu un ecran de 6 inci (600×800 pixeli, 16 nuanțe de gri) și nu are o sursă de iluminare proprie, fapt care face lectura mai plăcută.

Dispozitivul (18 cm înălțime, 13 cm lățime) este ideal ca minibiliotecă personală întrucât este compact, cântărește 228 g și are o grosime de numai 9 mm, însă poate stoca în memoria internă de 2GB până la 4000 de cărți. Memoria este extensibilă la 10 GB prin folosirea unui card SD. Chiar și în aceste condiții e-readerul Evolio are o autonomie impresionantă: cu o singură încărcare poți folosi EVOBOOK pentru a citi până la 10.000 de pagini, timp de circa 15 zile.

Spre deosebire de alte e-book readere care presupun formate proprietare și o legătură comercială strictă între site-ul de conținut și hardware-ul respectiv, EVOBOOK citește toată gama de formate curente (.PDF, .CHM, .EPUB, .TXT, .HTM, .HTML, .RTF, .PDB, .DJVU, .IW, .IW4, .FB2, .OEB, .PRC, .MOBI, .TCR, .OPF).

Exit mobile version