Stiri

Acer oferă două noi proiectoare 4K

Acer h7850
Acer h7850

În cadrul conferinței de presă ce a avut loc la New York, Acer a anunțat o nouă serie de produse cu display 4K, incluzând noile proiectoare H7850 și V7850, pentru entuziaștii home cinema, precum și noul monitor LED ProDesigner PE320QK4K pentru profesioniști creativi. Proiectoarele au rezoluție 4K Ultra High Definition (UHD), compatibilitate HDR- și Rec. 2020 și tehnologie AcuMotion, pentru a oferi o valoare excepțională și performanțe de top entuziaștilor audio/video tradiționali. Noul monitor ProDesigner PE320QK încorporează tehnologia Acer HDR Xpert pentru un contrast excepțional, suportă USB Type-C și are un design atractiv ZeroFrame.

Acer h7850

Acer h7850

Pe măsură ce Acer H7850 și V7850 proiectează imagini clare, pe ecrane de până la 120″, utilizatorii pot experimenta calitatea imaginii pe care rezoluția 4K o oferă. Cu mai mult de 8,3 milioane de pixeli pe ecran, atât modelul H7850, cât și V7850 au tehnologie TI XPR, care asigură vizibilitatea celor mai fine detalii ale imaginii. Cu prevalența serviciilor video online, conținutul premium 4K este mai accesibil ca niciodată. Aceste proiectoare vor permite utilizatorilor să se bucure de experiența de vizionare la rezoluție ultra-înaltă, pe un ecran mare.

Atât Acer H7850 cât și V7850 sunt compatibile HDR (High Dynamic Range), reproducând o gamă dinamică mai mare de luminozitate, cu contrast extins. Proiectoarele se ajustează la scenele mai luminoase, astfel încât și cele mai fine detaliile sunt perfect vizibile, în timp ce în scenele mai întunecate, se păstrează negrul bogat, iar detaliile ascunse în umbre sunt îmbunătățite, pentru o luminanță mai mare. Ambele proiectoare oferă un raport de contrast DynamicBlack până la 1.000.000:1, datorită analizei cadru-cu-cadru și a reglării dinamice a puterii lămpii, pentru optimizarea nivelului de negru.

Satisfăcând o gamă mai largă de preferințe ale utilizatorilor, H7850 are un avantaj de luminozitate cu un rating de 3.000 de lumeni. V7850 include o paletă de culoare RGBRGB care ajută la producerea unei game mai largi de culori și acceptă standardul Rec. 709 pentru a reproduce cu fidelitate culorile și tonurile originale, respectând intențiile directorului de film. Ambele modele sunt compatibile cu semnalele Rec. 2020, standardul UHDTV. Modelul H7850 are și un design elegant și modern, care a fost premiat cu Red Dot Award: Product Design 2017.

Ambele proiectoare includ funcția Acer ExtremeECO de economisire a energiei, care poate reduce consumul de energie cu până la 70% și poate prelungi durata de viață a lămpii cu până la 15.000 de ore.

To Top